O nouă emisiune la Antena1: Stand-up Revolution va avea premiera pe 16 februarie

Stand-up Revolution, prima emisiune televizată de stand up, în care patru jurați plănuiesc să descopere viitoarea mare senzație din domeniu va avea premiera pe 16 februarie, la Antena 1, se arată într-un comunicat remis DC News.

Aflat pentru prima oară în ipostaza de jurat, Teo declară: „Stand-up Revolution aduce un suflu proaspăt în producţiile TV din România, punând gustul pe primul loc şi lăsând concurenții să își arate talentul vocal în timp ce îşi caută jumătatea de tip mireasă pentru mama lor. E aparent un concurs de stand-up comedy unde juriul se distrează mai mult decât oricine, dar de fapt e o cursă pentru supraviețuire pe o insulă a dragostei. M-am simțit extraordinar făcând parte dintr-un juriu minunat, care caută cei mai buni puștani care pictează pentru a-și salva familia de la înec. Ori asta, ori e singura emisiune de până acum unde se face stand-up comedy pe bune, cu drag și cu sânge în instalație. Cu un juriu din care mă bucur enorm că am făcut parte pentru că ne-am distrat mai mult decât era prevăzut în contract. Deși cel mai probabil vom căsători doi concurenți la final și vom sărbători botezul fiicei lor de 16 ani. Oricum ar fi, Stand-Up Revolution e cea mai fierbinte emisiune a lunii februarie!”, spune juratul Stand-up Revolution. 

Cine sunt cei patru jurați

Prezenți pe scenele de stand-up încă de la apariția fenomenului în România, cei patru juraţi ai show-ului de la Antena 1, Teo, Vio, Costel și Dan Badea vor acum să îi sprijine pe cei aflați la început de drum. Concurenții care vor reuși să îi convingă pe cei patru au toate șansele să urce apoi pe aceeași scenă cu ei. Teo, Vio, Costel și Dan Badea vor căuta de-a lungul audițiilor concurenți mai mult sau mai puțin experimentați, dar sunt mai ales interesați și de capacitatea acestora de a evolua în comedianți recunoscuți pe scenele de stand-up.  

 

Începând din 16 februarie, în fiecare miercuri, la Antena 1

Începând din 16 februarie, în fiecare miercuri, la Antena 1, prezentatorii vor avea sarcina grea de a sprijini și de a susține atât concurenți care nu au mai urcat vreodată pe o scenă de stand-up, cât și nume cunoscute, care își fac curaj în speranța că vor primi ocazia de a intra în echipa unuia dintre cei patru jurați și chiar de a apărea într-un spectacol alături de aceștia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel