Un nou incident s-a produs în această după-amiază la Kabul.
Publicitate
O explozie a fost auzită duminică după-amiază la Kabul, potrivit unor jurnalişti ai AFP şi unor martori citaţi de Reuters, la trei zile după atentatul sinucigaş de pe aeroportul din capitala Afganistanului, unde statele occidentale îşi încheie operaţiunile de evacuare, scrie Agerpres.
Explozia a fost provocată de un tir de rachetă care, "conform primelor informaţii, a lovit o casă", potrivit unui oficial al fostului guvern răsturnat în urmă cu două săptămâni de talibani.
După atacul de joi, revendicat de gruparea Statul Islamic din provincia Khorosan (ISIS-K), preşedintele american Joe Biden, care a prevăzut retragerea trupelor SUA până la 31 august, a atras atenţia că un nou atac iminent este "extrem de probabil".
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan s-a declarat reticent ca talibanii să asigure securitatea aeroportului din Kabul, iar Turcia gestionarea sa, afirmând că Ankara s-ar putea găsi într-o poziţie delicată în cazul unui nou atentat, relatează AFP.
Turcia a prevăzut de mult timp să ajute la securizarea şi gestionarea aeroportului din capitala afgană, însă miercuri ea a început să îşi retragă cei circa 500 de soldaţi din Afganistan, semn al unei posibile abandonări de către Ankara a acestui obiectiv de securizare.
În această săptămână, Erdogan a declarat că Turcia a avut primele negocieri cu talibanii care, potrivit spuselor sale, vor să supervizeze securitatea aeroportului, permiţând în acelaşi timp ca Turcia să gestioneze logistica sa.
"Ce spun talibanii în legătură cu aeroportul? Ei spun: 'Daţi-ne securitatea, iar voi exploataţi-l'. Cum am putea să vă încredinţăm securitatea?", a declarat Erdogan, conform unor comentarii publicate duminică de mai multe media, printre care şi agenţia oficială de presă Anadolu.
"Să admitem că preluaţi în grijă securitate, însă atunci ce spunem lumii dacă acolo se va produce o nouă baie de sânge? Nu este simplu", a adăugat el.
Peste o sută de persoane au murit, între care 13 soldaţi americani, în atentatul sinucigaş de joi revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic în faţa aeroportului din Kabul, un atac care a încetinit ritmul decolărilor înainte de data-limită fixată pentru marţi de preşedintele american Joe Biden pentru finalizarea evacuărilor.
Noi alertă de atentate complică aceste evacuări supervizate de forţele americane, în timp de preşedintele SUA, Joe Biden, a atras atenţia că un nou atac este extrem de probabil.
Turcia şi-a încheiat operaţiunea de evacuare şi a mutat ambasada, care a fost deplasată în incinta aeroportului, în locul său original, a declarat Erdogan.
"În prezent, intenţionăm să ne menţinem prezenţa diplomatică", a declarat el, adăugând că planurile sunt permanent actualizate în funcţie de situaţia securităţii.
"Avem pregătite toate planurile alternative necesare. Prioritatea este securitatea personalului nostru", a spus el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News