Radu Tudor a vorbit despre cazul generalului rus din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, implicat într-un accident suspect lângă Sankt Petersburg.
Accident suspect în Rusia. După rebeliunea armată a lui Prigojin, un general de poliție este în stare critică în urma unui accident în regiunea Leningrad. Agenția rusă TASS scrie că Aleksandr Travnikov, general-locotenentul de poliție și fostul șef al Universității din Sankt Petersburg a Ministerului Afacerilor Interne al Rusiei, a fost implicat într-un accident cu ATV-ul.
"Accidentul s-a petrecut în satul Lipovaia Gora. Fostul șef al Universității din Sankt Petersburg a pierdut controlul ATV-ului în apropierea casei sale și s-a izbit de un obstacol. A fost internat în spital și este în stare critică", a transmis agenția de presă rusă.
Radu Tudor, jurnalist Antena 3 CNN și analist militar, a comentat acest subiect la TV.
"De când a început războiul e o listă lungă de colonei și generali care au fost eliminați, unii în Ucraina, în războiul acesta brutal și ilegal declanșat de Rusia, alții chiar pe teritoriul Federației Ruse. Au căzut de la fereastră, au fost implicați în accidente suspecte, e cât se poate de clar că genul acesta de accidente nu pot fi supuse unei logici firești. Fie generalul din Ministerul de Interne era sub puternica influență a băuturilor alcoolice, care este o practică extrem de răspândită în instituțiile militare și pe întreg teritoriul Federației Ruse, fie pur și simplu cineva l-a "ajutat" să aibă acest accident.
Mulți dintre cei eliminați de către regimul lui Putin au probabil legături cu Evgheni Prigojin, cu Wagner. Această grupare paramilitară are sute, mii de susținători la vârful instituțiilor de formă din Rusia pentru că așa a fost creată gruparea Wagner, prin ordinul lui Putin, cu câte un miliard de dolari în fiecare an, din bugetul guvernului Federației Ruse și prin acoperirea și sprijinul militar și logistic al instituțiilor de forță. Acest general ar putea să aibă legături cu Evgheni Prihojin, dacă nu cumva a fost un pur accident generat de consumul exagerat de alcool", a spus Radu Tudor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News