Administrația condusă de Dominic Fritz a refuzat să cumpere certificatele de CO2.
Colterm SA a încasat de la Administrația Fondului de Mediu cea de a doua cea mai mare amendă din istoria municipalității – 71.862.221 lei pentru neachiziționarea certificatelor de CO2. Asta după ce administrația condusă de Dominic Fritz a refuzat să le cumpere pentru perioada până când compania de termoficare a Timișoarei a intrat în insolvență, în ciuda faptului că și anul trecut Administrația Fondului de Mediu nu a ezitat să aplice cea mai mare amendă din istoria Timișoarei. Amenda a fost transmisă de AFM prin poștă către Colterm SA, trebuind să ajungă la destinatar din moment în moment.
Primarul a afirmat într-o emisiune de televiziune că „acum, Colterm să vină și să spună mai vrem să ne dați încă 50 de milioane din buzunarul timișorenilor, ca să cumpărăm certificate, unde și acolo prețurile au luat-o razna, și indiferent dacă se cumpără aceste certificate sau nu, nu se schimbă temperatura, căldura, ați fi dat încă 50 de milioane pentru Colterm? Din bugetul local? Bani ce nu există?”.
Vă reamintim că administratorul judiciar al Colterm SA a făcut repetate apeluri către municipalitate ca, în calitate de asociat unic, să asigure banii pentru achiziționarea certificatelor de CO2 pentru perioada din 2021, pentru perioada de după intrarea în insolvență acestea fiind achiziționate. Administratorul judiciar a invocat riscul iminent de faliment în cazul unei noi amenzi pentru Colterm SA.
Aceasta este cea de a doua amendă uriașă primită de Colterm SA în timpul administrației Dominic Fritz.
Vă reamintim că în 20 mai 2021, Administrația Fondului pentru Mediu din cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor a trimis către Colterm decizia de impunere privind obligațiile de plată apărute în cazul certificatelor aferente emisiilor de CO2 pe parcursul anului 2020, pentru suma de 106.893.467 lei. Asta după ce la ședința AGA a Colterm din martie 2021, subiectul certificatelor a fost pe ordinea de zi, însă a fost amânat, iar ulterior nu s-a convocat altă AGA decât după ce a venit amenda. A fost contestată în instanță, dar procesul a fost pierdut la Curtea de Apel Timișoara.
Consilierul local Radu Țoancă (PSD) acuză administrația Fritz că a scos din nou Consiliul Local Timișoara din ecuația certificatelor EUA”.
„În data de 11 mai 2022 a plecat spre Colterm, de la Administrația Fondului de Mediu, amenda în cuantum de 71 862.921 lei pentru neachiziționarea unui număr de 153.443 de certificate EUA. Astăzi, această corespondență a ajuns la Timișoara, la Direcția de Poștă, urmând ca mâine să intre oficial în posesia Colterm. Tot astăzi am sesizat oficial Instituția Prefectului Timiș privind tardivitatea prezentării corespondenței dintre Primăria Timișoara și administratorii judiciari și special ai Colterm doar în ședința de plen din data de 5 mai 2022, adică la cinci zile după expirarea termenului de plată. Decizia administrației Fritz de a eluda legea și în acest an este de neînțeles, în condițiile în care există deja o cercetare penală pentru amenda AFM de anul trecut, care vizează tocmai modul în care s-au ocolit atribuțiile Consiliului Local (care este și AGA la Colterm) și declararea procedurii de insolvență într-o manieră unilaterală de către un grup de persoane din PMT și Colterm care și-au depășit atribuțiile, prejudiciind astfel bugetul Colterm cu 21 de milioane de euro. Maniera în care administrația Fritz a tratat și în acest an această problemă este o copie la indigo a celei de anul trecut, ascunderea gunoiului sub preș devenind o rutină de zi cu zi a unor oameni al căror analfabetism administrativ continuă să facă ravagii în bugetul Timișoarei!”, a scris Țoancă pe pagina sa de Facebook, conform Pressalert.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News