România va avea o taxă pe deşeuri la groapa de gunoi în valoare de 80 de lei pe fiecare tonă, începând din ianuarie 2016, iar din 2017 aceasta va creşte la 120 lei/tonă, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.
"Avem Hotărârea de Guvern prin care se va aplica o taxă la groapa de gunoi de 80 RON/tonă de la 1 ianuarie 2016. De asemenea, din 2017 taxa va creşte la 120 RON/tonă. La ora actuală, România nu are taxă de deşeuri la groapa de gunoi, ci doar un tarif de 15 euro/tonă perceput de către administratorii fiecărei gropi de gunoi", a declarat ministrul Mediului.
Graţiela Gavrilescu a precizat că taxa care va fi percepută din 2016 se va aplica în paralel cu tariful de 15 euro încasat de administratorii gropilor de gunoi, iar banii obţinuţi vor merge către Fondul de Mediu.
Potrivit ministrului, în România taxa pe groapa de gunoi va situa sub nivelul perceput în alte ţări din regiune. "Ungaria aplică o taxă de 34 euro/tonă la groapa de gunoi. La noi vom vorbi despre 20 de euro de la 1 ianuarie 2016 şi despre aproximativ 25 euro/tonă din 2017", a spus oficialul.
De asemenea, şeful de la Mediu a arătat că scopul României, ca ţară, este ca în viitorul cel mai apropiat, respectiv 2020 - 2025, să producă deşeuri zero.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News