CNA a acordat marţi, la solicitarea operatorului Digital Cable Systems, o licenţă cu difuzare prin cablu televiziunii CineMaraton cu format tematic (film) care va emite la nivel naţional prin reţeaua proprie, DCS, şi prin platforma Akta Telekom.
Consiliul a aprobat în cadrul şedinţei de marţi, 13 septembrie, solicitarea operatorului de cablu Digital Cable Systems SA (din Bucureşti) de acordarea a unei licenţe cu difuzare prin reţele de comunicaţii electronice (cablu) cu denumirea CineMaraton, care va avea un format tematic, de film, şi va emite din Câmpulung (Argeş).
Noua televiziune va fi retransmisă la nivel naţional prin compania de telecomunicaţii Digital Cable Systems (DCS) şi prin platforma acesteia, Akta Telecom.
Televiziunea va difuza emisiuni precum "CineInterviu" (interviuri scurte difuzate înaintea filmelor) şi "CineRezumat" (material de cinci minute care va rezuma intriga filmului), iar "CineŞtie" va fi o emisiune interactivă prin care vor fi testate cunoştinţele cinematografice ale telespectatorilor - potrivit descrierii solicitanţilor.
CineMaraton va realiza o producţie proprie de 30,6%, difuzând 69,4% producţii ale altor producători (filme româneşti).
Conform detaliilor tehnice depuse la CNA, societatea a investit 23.000 de euro în echipamente; preconizează cheltuielile de producţie la 60.000 de euro/ an, iar sursele de finanţare vor fi publicitatea difuzată şi vânzarea programului (pentru retransmisie) către alţi operatori
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu