O nouă televiziune a fost lansată pe piața media din România.
Televiziunea Mediaset Italia, parte a grupului Mediaset controlat de Silvio Berlusconi, a fost lansată oficial în România, vineri seară, în cadrul unui eveniment organizat la Bucureşti, scrie Mediafax.
Planurile companiei Mediaset în România au fost prezentate de Paola de Santiago Haas, Project Manager la Mediaset Distribution, şi de Serena Petrecca, International Marketing Manager la Mediaset Italia.
"În urmă cu trei ani am decis să lansăm Mediaset Italia, o televiziune internaţională, dedicată celor aproximativ 60 de milioane de italieni din întreaga lume, dar şi telespectatorilor interesaţi de ţara noastră", a spus Paola de Santiago Haas.
Paola de Santiago Haas a precizat că Mediaset Italia reuneşte cele mai importante programe difuzate de trei dintre televiziunile principale ale grupului lui Silvio Berlusconi - Canale 5, Italia 1 şi Rete 4 -, care emit în prezent în Italia.
Programul televiziunii Mediaset Italia cuprinde: divertisment (31,4%), ştiri mondene (soft news) (26,2%), ştiri (hard news) (4,5%), programe de tip dramă (23,3%), telenovele (7,3%), programe culturale (2,7%) şi programe de colecţie (2,9%).
Programele difuzate de Mediaset Italia sunt în limba italiană, nefiind subtitrate sau dublate întrucât majoritatea sunt transmise live, a explicat Paola de Santiago Haas.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News