O pană de calculator a paralizat traficul feroviar în Țările de Jos

O pană de calculator a paralizat traficul feroviar în Țările de Jos / Foto: Pixabay
O pană de calculator a paralizat traficul feroviar în Țările de Jos / Foto: Pixabay

O pană de calculator a paralizat traficul feroviar în Țările de Jos.

O pană de calculator a afectat luni traficul feroviar spre şi dinspre Amsterdam, precum şi în alte părţi ale Ţărilor de Jos, potrivit unui anunţ făcut de compania olandeză de căi ferate NS, transmite Agerpres, citând DPA.

Pana a lovit sistemul de control al traficului feroviar începând de duminică, la ora locală 18:00 (16:00 GMT), paralizând astfel circulaţia trenurilor.

Compania de căi ferate a anunţat luni dimineaţă că această problemă afectează şi circulaţia trenurilor internaţionale spre Amsterdam.

"Pana are un impact major şi în alte regiuni ale ţării", conform unui comunicat publicat pe site-ul NS.

Aproximativ 100 de pasageri, blocaţi în Gara centrală din Utrecht



Totuși, compania feroviară nu a precizat cât timp va lua până la remedierea problemei, dar a anunţat că nu vor circula trenuri până cel puţin în cursul după-amiezii.

Din această cauză, aproximativ 100 de pasageri blocaţi în Gara centrală din Utrecht duminică noaptea, conform agenţiei olandeze de presă ANP.

Atfel, sute de fani ai solistului britanic Harry Styles, care au asistat la un concert desfăşurat duminică la Ziggo Dome din Amsterdam, au aşteptat până luni dimineaţă pentru a găsi mijloace alternative de transport spre casă.

Bilanțul catastrofei feroviare din India ajunge la cel puțin 280 de morți și 900 de răniți - cel mai mortal accident din ultimii 20 de ani

Cel puțin 280 de persoane au murit și aproximativ 900 au fost rănite după ce două trenuri de pasageri s-au ciocnit în statul Odisha, din estul Indiei, cel mai mortal accident feroviar din ultimii 20 de ani.

Trenul Coromandel Express, care circula de la Kolkata, din Bengalul de Vest, până la Chennai, în Tamil Nadu, mergea cu aproximativ 130 km/h când s-a ciocnit de un tren de marfă staționar, în jurul orei 19:00, vineri.

În urma deraierii, niște vagoane au lovit două alte garnituri ale trenului Howrah Superfast Express, din sens opus, conform South Eastern Railway, ceea ce a dus la o catastrofă, scrie The Guardian.

Rajesh Kumar, directorul comercial adjunct senior al South Eastern Railway, a declarat că trenul Coromandel Express a deraiat, ceea ce a dus agravarea accidentului și că motivul va fi investigat.

Numărul morților era de așteptat să crească pe măsură ce mai multe cadavre au fost recuperate din vagoanele răsturnate, a declarat secretarul șef de stat, Pradeep Jena. Peste 200 de ambulanțe au fost chemate la fața locului, în districtul Balasore din Odisha, și 100 de medici suplimentari, față de cei 80 aflați deja acolo, au fost mobilizați, a adăugat el. Aproximativ 850 de persoane au fost transportate la spital.

Imaginile de la fața locului au arătat sute de salvatori urcându-se pe garniturile deteriorate ale trenurilor, în timp ce lucrau frenetic peste noapte pentru a găsi supraviețuitori. Sudhanshu Sarangi, directorul general al departamentului de pompieri din Odisha, a declarat că au reușit să recupereze aproximativ 200 de cadavre. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel