O parte din noile modele Logan și Sandero, defecte. Capota se poate deschide în timpul mersului

Facebook Dacia
Facebook Dacia

Portughezii au raportat o defecțiune a unora dintre noile modele Dacia.

Potrivit Ziarulargesul.ro, autoritățile portugheze au notificat în Sistemul European de Alertă Rapidă pentru Produse Periculoase (RAPEX) o defecțiune a unor modele Dacia. Conform notificării publicate pe 25 mai 2021, modelele Dacia Logan III și Sandero III pot prezenta o defecțiune a sistemului de blocare la capota motorului care poate duce la situații foarte periculoase în trafic.

„Acest lucru ar putea duce la deschiderea capotei în timp ce conduceți, crescând riscul unui accident”, se arată îm notificarea RAPEX. Mașinile care pot prezenta o astfel de problemă au fost fabricatate la uzina de la Mioveni între 5 noiembrie și 23 decembrie 2020 (Logan III), respectiv între 2 septembrie 2020 și 13 ianuarie 2021 (SanderoIII).

Și modelele produse în Maroc au aceeași defecțiune

De asemenea, modelele Sandero produse la uzina din Tanger (Maroc) între 8 octombrie 2020 și 15 ianuarie 2021 pot prezenta aceeași defecțiune. Ca urmare a acestei notificări, distribuitorii Dacia din Uniunea Europeană și-au anunțat clienții care dețin astfel de mașini și i-au chemat la unitățile service pentru remediere, mai transmite sursa citată.

Dacia a pierdut titlul de cel mai mare contribuabil la bugetul de stat al României

 

Dacia a fost detronată și nu mai este cel mai mare contribuabil la PIB-ul României. Compania deținută de Groupe Renault și-a pierdut astfel titlul de cel mai mare contribuabil la bugetul României. Firma cu noua titulatură este British American Tobacco (BAT), companie care a contribuit cel mai mult la bugetul naţional în 2020. Producătorul de țigări a plătit anul trecut statului român aproape două miliarde de euro. BAT a detronat astfel Dacia, cel mai mare exportator al țării, uzina confruntându-se cu mari probleme de producție din cauza pandemiei.

Cele peste 9 miliarde lei plătite de British American Tobacco statului român reprezintă echivalentul a aproximativ 6,5% din veniturile fiscale ale României. Accizele reprezintă circa 60% din prețul unui pachet de țigări, peste care se adaugă TVA, ajungând ca taxele să însemne aproape 80% din suma plătită pe un pachet de țigări. BAT are peste 3.000 de angajați și generează alte 30.000 de locuri de muncă indirect prin lanțul de aprovizionare și distribuție.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel