Secretarul de stat în Ministerul Educației Florin Lixandru susține că o parte dintre profesori ar urma să renunțe la grevă.
'Profesorii care nu au fost în grevă sigur vor reveni la catedră. Din informațiile pe care le avem, o parte din profesori vor renunța la acest demers. Chiar dacă a fost mini-vacanță, noi la nivelul Ministerului Educației am ținut legătura cu colegii noștri din teritoriu, cu inspectorii școlari generali. Astăzi am avut o conferință cu dumnealor, iar din informațiile primite până în acest moment, o parte dintre colegi ar renunța la grevă, însă acest lucru nu îl putem afirma cert pentru că astăzi fiind o zi liberă, revenirea la cursuri presupune o informare din partea salariatului către angajat, fiind o zi liberă nu s-au putut înregistra astfel de precizări. Însă mâine vom avea o situație certă cu privire la gradul de participare la această grevă', a declarat Florin Lixandru, secretar de stat în Ministerul Educației, la Euronews România.
'Pentru a rămâne timp pentru eventualele recuperări, este important să se revină cât mai repede în clase și pe această cale rugăm cadrele didactice să revină la școală, iar elevii să termine acest în școlar în condiții bune. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, în această săptămână vom fi nevoiți să luăm o decizie pentru eventuale scenarii cu privire la modificarea calendarelor privind organizarea examenelor naționale', a spus Florin Lixandru.
'Pentru elevii de clasa a VII-a data de finalizare a cursurilor este 09 iunie, deci până vineri elevii trebuie să meargă la școală și să-și încheie situația și tot până 09 iunie ar fi termenul lor de înscriere la Evaluarea Națională, operațiune care este o operațiune administrativă, înscrierea se face automat pe bază de tabel, deci practic nu presupune prezența elevilor sau a părinților acestora la secretariatele școlii pentru a depune o cerere în acest sens. Înscrierea se face automat de către secretariatul unităților de învățământ. În această săptămână ne vom relua activitatea, nu va fi afectat calendarul.', a mai zis Lixandru.
'Dacă nu ne vom întoarce în această săptămână, avem timp săptămâna viitoare să finalizăm situația, vom proceda ca în cazul elevilor de clasa a XII-a, acolo unde am modificat structura anului școlar, permițând practic încheierea situației până pe 9 iunie. Probabil că acest lucru îl vom aplica și pentru elevii de clasa a VIII-a, fiind în perioada de încheiere a studiilor și finalizare a situațiilor astfel încât pe 19 iunie să se desfășoare prima probă a Evalurării Naționale, așa cum este prevăzut”, a concluzionat Florin Lixandru.
Marți dimineață, la ora 10:00, Ministerul Educației va face o evaluare a numărului de profesori care vor renunța la grevă, urmând ca cifra exactă să fie comunicată de reprezentanții instituției în jurul orei 12:00.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu