O pirogă mayaşă intactă a fost descoperită în Mexic

O pirogă mayaşă intactă a fost descoperită în Mexic / Foto: Pixabay
O pirogă mayaşă intactă a fost descoperită în Mexic / Foto: Pixabay

O pirogă mayaşă intactă a fost descoperită în Mexic.

O pirogă datând din perioada mayaşă, prima descoperită intactă, a fost găsită într-o grotă situată într-un crov din Yucatan (sud-estul Mexicului), a anunţat vineri Institutul Naţional de Antropologie şi Istorie (INAH) din Mexic, relatează Agerpres, citând AFP.

Până în prezent, arheologii din Mexic au descoperit doar fragmente de ambarcaţiuni mayaşe. Cea care a fost adusă recent la lumină datează din urmă cu aproape o mie de ani şi se pare că a fost conservată datorită locului în care a fost găsită.

Muncitorii care efectuau lucrări de prospectare a terenului în vederea realizării unei noi linii de cale ferată în Peninsula Yucatan, regiune a civilizaţiei mayaşe, au găsit obiectul într-o grotă din zona inferioară a unui crov.

Ce sunt crovurile



Crovurile, gropi naturale care rezultă din prăbuşirea bazei calcaroase şi care expun apele subterane, sunt deosebit de frecvente în această regiune. Numele lor provine dintr-un cuvânt mayaş care înseamnă "fântână sacră". Uneori, aceste formaţiuni erau folosite de mayaşi pentru jertfe.

Analiza stării crovului a făcut parte din programul de prospectare, iar scafandrii însărcinaţi să-l examineze au descoperit, la cinci metri sub suprafaţa apei, peştera în care se afla ceea ce părea a fi o bucată mare de lemn, de 1,60 metri lungime şi 80 de centimetri lăţime, evident realizată de mâna omului.

La ce foloseau mayașii piroga descoperită



După ce a fost adusă la suprafaţă şi examinată de experţi, s-a dovedit că era vorba despre o pirogă ce a fost folosită de mayaşi "fie pentru a colecta apă din crov, fie pentru a depune ofrande ritualice", a explicat INAH într-un comunicat.

Noi analize, desfăşurate în noiembrie cu ajutorul Universităţii Sorbona din Paris, vor avea drept scop determinarea vechimii pirogii, precum şi a tipului de lemn din care a fost realizată, a adăugat INAH.

Mayașii ar fi construit în orașele lor parcuri și zone de recreere

Orașul antic mayaș Tikal era o metropolă a lumii antice, care găzduia zeci de mii de locuitori. Orașul cupindea în alcătuirea sa drumuri, piețe pavate, piramide suprapuse, temple și palate, dar și mii de case pentru rezidenții săi. Toate acestea erau susținute cu ajutorul activităților din agricultură.

Cercetătorii Universității din Cincinnati au descoperit că rezervoarele de apă potabilă ale orașului Tikal erau înconjurate de amplasamente peisagistice, care scoteau în evidență frumusețea naturii în din orașul aglomerat. Vezi mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel