O primire la Casa Albă în schimbul unei anchete: SMS-uri făcute publice joi seara arată că diplomaţi americani i-au cerut preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski anchetarea lui Joe Biden şi a fiului său în schimbul unei întâlniri cu Donald Trump la Casa Albă, informează vineri France Presse.
În cadrul anchetei lor vizând destituirea preşedintelui american, pe care îl acuză de abuz de putere în scopuri electorale personale, deputaţii dirijaţi de democraţi l-au audiat timp de mai bine de opt ore, cu uşile închise, pe Kurt Volker, trimis special al SUA pentru Ucraina până la demisia sa săptămâna trecută.
Ei au făcut apoi public un SMS adresat de Volker unui consilier al preşedintelui ucrainean în luna iulie, chiar înainte de controversatul apel telefonic al lui Donald Trump către Volodimir Zelenski, apel a cărui dezvăluire de un misterios avertizor de integritate a provocat o furtună politică la Washington. 'Am auzit la Casa Albă. Dacă preşedintele Z îl convinge pe Trump că va ancheta, va descoperi ce s-a întâmplat în 2016, vom găsi o dată pentru o vizită la Washington. Baftă!'.
Cu două zile înaintea cotroversatei convorbiri telefonice între cei doi preşedinţi, Volker i-a trimis un mesaj şi lui Gordon Sondland, ambasadorul SUA pe lângă Uniunea Europeană, lăsând să se înţeleagă că este foarte important pentru 'Zelenski să spună că va ajuta la anchetă'. Preşedinţii democraţi a trei comisii ale Camerei Reprezentanţilor, care l-au audiat joi pe Volker, au declarat într-un comunicat comun că faptul de a 'săvârşi la vedere astfel de abuzuri' nu-l absolvă pe Donald Trump de comiterea unor 'fărădelegi şi nici de gravele încălcări ale Constituţiei'.
Iritat de ameninţarea unei proceduri de destituire, Donald Trump a declarat joi în mod provocator că ar putea 'fără îndoială' să-i ceară preşedintelui chinez Xi Jinping să investigheze de asemenea anturajul fostului vicepreşedinte Joe Biden, potenţialul său adversar democrat în cadrul alegerilor prezidenţiale din 2020. Ancheta democrată va continua vineri cu audierea, de asemenea cu uşile închise, a inspectorului general al serviciilor de informaţii, Michael Atkinson, care a contribuit în mare măsură la declanşarea scandalului legat de Biden şi Ucraina, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu