O rachetă rusească ar fi lovit o navă cu cereale ucrainene în apropierea graniței României

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski susține că o navă ce transporta cereale ucrainene a fost lovită în apropierea granițelor României.

O rachetă rusească a lovit în Marea Neagră o navă comercială care transporta cereale din Ucraina către Egipt, fără să se înregistreze răniţi în urma acestui atac, a declarat joi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit Reuters și Agerpres.

O sursă din sectorul maritim a susţinut într-o declaraţie acordată acestei agenţii de presă că nava a fost lovită în timpul nopţii în "apele româneşti" lângă o gură de vărsare a Dunării în Marea Neagră, în timp ce un purtător de cuvânt al marinei ucrainene, Dmitro Pletenciuk, a spus că nava se afla în "zona economică maritimă" a României. Nu este clar dacă aceste declaraţii se referă la apele teritoriale româneşti sau la zona economică exclusivă a României în Marea Neagră.

Purtătoarea de cuvânt a Autorităţii Navale Române, Irina Puşcaşu, a precizat între timp agenţiei Reuters că nava cu cereale despre care Ucraina afirmă că a fost lovită de o rachetă rusească în timpul nopţii nu se afla în apele teritoriale ale României. "Tot ce vă pot spune despre respectiva navă este că nu se afla la acel moment în apele noastre teritoriale", a declarat purtătoarea de cuvânt. De asemenea, "nu ne-a fost solicitată niciun fel de asistenţă", a adăugat Irina Puşcaşu.

Potrivit companiei britanice de securitate maritimă Ambrey, nava vrachier sub pavilion Saint Kitts şi Nevis plecase din portul ucrainean Ciornomorsk, a fost lovită de o rachetă lansată de Rusia şi a suferit avarii la babord, inclusiv la una dintre cale şi la o macara.

"Vom continua să depunem toate eforturile pentru a ne apăra porturile, Marea Neagră şi exporturile alimentare pe pieţele globale", a afirmat preşedintele Zelenski, care a postat pe reţeaua socială X imagini ce arată un cargou cu metalul contorsionat, cu o macara avariată şi alte pagube.

"Aşteptăm ca lumea să reacţioneze. Grâul şi securitatea alimentară nu trebuie să fie niciodată ţinta rachetelor", a indicat el.

La rândul său, ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiga a calificat incidentul drept "un atac cinic asupra libertăţii de navigaţie şi securităţii alimentare globale".

Rusia nu a comentat imediat relatările despre lovirea respectivei nave. Nici societatea care operează nava, compania greacă VRS Maritime Services, nu a putut fi contactată imediat pentru clarificări, notează Reuters.

Ucraina exportă aproximativ patru milioane de tone de cereale pe lună printr-un coridor de transport maritim creat pe coasta de vest a Mării Negre în apropierea României şi Bulgariei, care a fost creat în august 2023 după ce Rusia s-a retras din înţelegerea care permitea exportul cerealelor ucrainene printr-un coridor maritim sigur în condiţiile războiului pe care l-a declanşat prin invazia asupra Ucrainei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel