O rachetă rusească S-300, cu încărcătură explozivă, a căzut în Republica Moldova.
O porțiune a unei rachete S-300, produsă în 1968, a căzut în localitatea Chițcani, aflată la 10 kilometri de Tiraspol, anunță așa numitul Minister de Interne de la Tiraspol.
"În satul Chițcani, locuitorii uneia dintre case au găsit resturi, probabil de la o rachetă de apărare aeriană, pe terenul lor. Sătenii au raportat acest lucru la departamentul de poliție din Bender, astăzi, 25 septembrie, la ora 7:15. Potrivit locuitorilor casei, pe la ora două dimineața au auzit zgomotul caracteristic al unui obiect greu și mare căzând. Cu toate acestea, nu au îndrăznit să iasă în grădină în întuneric.
La locul incidentului au fost trimiși o echipă de investigații și specialiști din cadrul Ministerului Apărării și prezentați ai comisiei tripartite. A fost studiată partea descoperită a rachetei la fața locului. Potrivit celor care au intervenit la fața locului, nu prezintă un pericol direct. Ministerul Afacerilor Interne PMR face apel la cetățeni să nu intre în panică. Situația este sub control", se arată într-un comunicat.
"Pe raza localității Chițcani a avut loc o explozie destul de puternică, dar nu la sol, ci pe cer. După această explozie, o parte a acestei rachete a căzut într-o gospodărie de pe strada Tkacenko. Ulterior, aceasta a fost identificată de observatorii militari din cadrul Comisiei Unificate de Control. Zona a fost izolată. Ca urmare, a fost stabilit că la fața locului se află o parte a rachetei, mai exact un focos explozibil.
Racheta era S-300, produsă în 1968. Era neexplodată, cel mai probabil, din motive tehnice. Cu ajutorul geniștilor, această muniție a fost preluată. Acum are loc expertiză și alte măsuri de investigație. Toate documentele vor ajunge la Comisia Unificată de Control și, cel mai probabil, vom discuta acest subiect, pentru a stabili motivul apariției în Zona de Securitate a acestui obiect", a declarat Oleg Beleakov.
Ulterior, și Ministerul Apărării al Republicii Moldova a venit cu precizări de presă.
"Cu referire la pretinsa rachetă identificată în regiunea transnistreană, informăm că la fața locului s-au deplasat observatorii militari din cadrul Forțelor Mixte de Menținere a Păcii. La această etapă, nu este clară originea obiectului identificat și nici nu se confirmă din surse independente traiectoria acesteia.
Autoritățile statului vor continua să țină publicul informat pe măsură ce primim mai multe informații verificate cu privire la acest incident", a transmis Ministerul Apărării al Republicii Moldova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu