O româncă - revelaţia lunii în tenis

Tenismena româncă Ana Bogdan a fost desemnată revelaţia lunii aprilie în circuitul profesionist feminin de tenis (WTA).

Ana Bogdan a fost desemnată revelaţia lunii aprilie în circuitul profesionist feminin de tenis, într-o ancheta realizată pe site-ul WTA. 

Bogdan (25 ani), care a reuşit recent să intre în top 100 WTA, a demonstrat luna trecută forma bună care a adus-o unde este în prezent, pe locul 67 în clasamentul mondial. 

La primele sale turnee jucate din luna ianuarie încoace, Ana Bogdan a reuşit să joace două semifinale consecutive pe două suprafeţe diferite, la Monterrey (hard) şi Bogota (zgură), pierzând de fiecare dată în faţa celei care a câştigat titlul, Garbine Muguruza, respectiv Ana Karolina Schmiedlova. 

[citeste si]

Ana Bogdan le-a devansat în această anchetă pe americanca Bernarda Pera şi pe ucraineanca Marta Kostiuk

Bernarda Pera a reuşit şi ea să acceadă în top 100 după ce a ajuns până în sferturi la Charleston, câştigând meciuri cu Jana Cepelova, Daiana Iastremska şi Sara Errani, înainte de a fi învinsă de Madison Keys. 

Marta Kostiuk (doar 15 ani) a devenit cea mai tânără jucătoare, de la Martina Hingis în 1994, care a câştigat un meci în primul tur la Stuttgart. 

Laureatele lunilor precedente au fost taiwaneza Su-wei Hsieh (ianuarie), rusoaica Daria Kasatkina (februarie) şi americanca Danielle Collins (martie). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel