Andreea Ștefan lucrează pentru Ferrari, este angajată în cadrul cunoscutei fabrici de la Maranello și este oferită drept model de către italieni pentru viitorii angajați ai companiei. Românca a ajuns în echipa "Căluțului Cabrat" după ce a concurat cu mii de minți luminate din toată lumea, pe care le-a învins în cadrul concursului Ferrari Graduate, programul prin care compania caută tineri talentați pe care să-i angajeze.
Ferrari Graduate a ajuns la ediția cu numărul 5. În finală s-au calificat 30 de tineri, selectați pe parcursul a patru luni, dintr-un total de 5.300 de candidați din 23 de țări și de la cele mai prestigioase universități ale Planetei.
Cum este și normal, Italia are cei mai mulți finaliști - 19. Germania are 3, Franța - 2, iar Albania, Irlanda, Rusia, Serbia, Spania și Statele Unite ale Americii au câte un concurent calificat în marea finală.
Tinerii provin de la cele mai prestigioase universități din lume, din Aachen, Vancouver, Miami, Frankfurt, Shanghai, Montreal, Rotterdam, Cambridge, Peking, Oxford, Torino, Madrid, Milano și Paris.
Cei cinci câștigători ai concursului vor fi angajați de Ferrari pe o perioadă nedeterminată și vor avea ocazia să demonstreze ceea ce pot face în cadrul companiei. Contractul de angajare va fi precedat de o perioadă de "ucenicie", care va începe în luna aprilie.
Românca model pentru finaliștii
Românca Andreea Ștefan este dată drept model de urmat pentru finaliștii concursului Ferrari Graduate - ediția 5. Andreea Ștefan este unul dintre câștigătorii edițiilor precedente, iar compania italiană a realizat și publicat un interviu cu ea, prin care încearcă să-i motiveze pe cei 30 de finaliști și să-i convingă că visul de a lucra pentru "Căluțul Cabrat" poate deveni realitate.
Ea mărturisește că lucrează în dezvoltarea și analiza de cost pentru viitoarea mașină Ferrari. Iată întregul interviu acordat de Andreea Ștefan:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu