O româncă, printre victimele accidentului feroviar din Spania

castelldefels
castelldefels

Numărul total al victimelor accidentului feroviar din Spania a fost revizuit la 12, dintre care 11 latino-americani şi o femeie de origine română, a cărei identitate urmează să fie confirmată.

Se pare că românca nu are rude în Spania. Poliţia şi experţii în medicină legală au depus o muncă extrem de dificilă pentru identificarea corectă a victimelor accidentului de joi, din Castelldefels, unde un tren de mare viteză a lovit un grup de persoane care traversa necorespunzător calea ferată. Numărul total al victimelor a fost până la urmă revizuit la 12, după ce anterior se anunţase un bilanţ de 13 morţi, luându-se în calcul ipoteza ca unele fragmente de corp să aparţină unor fraţi gemeni univitelini, cu acelaşi ADN. Dintre persoanele decedate în acest accident, şapte sunt din Ecuador, două din Columbia şi alte două din Bolivia, majoritatea tineri care mergeau la un concert al unui solist ecuadorian. Cea de-a 12-a victimă este o româncă în vârstă de aproximativ 30 de ani, a cărei identitate nu a fost furnizată, deşi poliţia cunoaşte numele acesteia. Neavând rude în Spania, Curtea a fost nevoită să recurgă la Interpol pentru a obţine mostre de ADN de la rudele din România, astfel încât identitatea acesteia să poată fi confirmată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel