O româncă şi fiica ei în vârstă de numai opt ani sunt printre victimele unui criminal din Cipru, anunţă BBC.
Un bărbat din Cipru a mărturisit că a ucis şapte femei şi fete în ceea ce presa din insulă spune a fi primul caz de criminal în serie, anunţă BBC. Potrivit sursei citate, printre victimele criminalului ar fi şi două românce: o femeie şi fiica ei în vârstă de numai opt ani. Suspectul este un ofiţer în vârstă de 35 de ani. Poliţia caută, acum, victimele, bazându-se pe informaţiile oferite de către acesta.
Numele bărbatului nu a fost făcut, încă, public. Investigatorii intenţionează să continue să-l interogheze pe suspect pentru a stabili dacă spune adevărul şi pentru a găsi dovezi că a omorât, eventual, şi alte persoane. Autorităţile l-au prins pe ofiţer săptămâna trecută, verificând activitatea online a lui Marry Rose Tiburcio.
Poliţia a precizat că cinci specialişti britanici, printre care şi un medic legist, vor veni în Cipru pentru a ajuta la anchetă. Activiştii care militează pentru susţinerea imigranţilor în Cipru au criticat poliţia, afirmând că aceasta nu a reuşit să avanseze prea mult ancheta după ce trupurile celor două femei au fost găsite în mina părăsită în urmă cu aproape un an.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu