O rusoaică devine prima femeie în fruntea biroului ONU de la Geneva

O fostă jurnalistă şi diplomată din Rusia a fost numită director general al Biroului ONU de la Geneva, devenind prima femeie care ocupă acest post, a anunţat Secretariatul general al Naţiunilor Unite, transmite vineri AFP.

Tatiana Valovaia, în vârstă de 61 de ani, doctor în economie, îi va succeda danezului Michael Moller, care conduce sediul european al ONU din 2003.

Şi alţi reprezentanţi ai Rusiei au mai ocupat această funcţie, între 1993 şi 2011, dar Tatiana Valovaia este prima femeie numită pentru preluarea ei.

În prezent, Valovaia este responsabilă cu probleme de integrare şi macroeconomie în Comisia economică eurasiatică de la Moscova, însă şi-a început cariera ca ziaristă la Gazeta economică, în anii 1980, înainte de a intra în diplomaţie.

Între 1989 şi 1994, a fost secretar al Misiunii permanente ruse pe lângă Uniunea Europeană. Ulterior, ea a condus Departamentul pentru cooperare internaţională al Rusiei, pentru ca în 2012 să se alăture Comisiei economice eurasiatice.

Numirea ei la ONU are loc într-un moment în care Rusia îşi sporeşte influenţa în cadrul Naţiunilor Unite la Geneva, în timp ce SUA sunt din ce în ce mai puţin active, la presiunile preşedintelui Donald Trump. Washingtonul încă nu a numit un ambasador pentru a conduce misiunea americană la ONU, iar SUA s-au retras din Consiliul drepturilor omului, calificat de preşedintele Trump drept "părtinitor". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel