”O schimbare de atitudine”. Modul inedit de a combate valul de căldura în timpul verii

FOTO: Freepik
FOTO: Freepik

Soluția inedită de a combate căldura în zilele caniculare venită din partea unei primării.

Alegeri prezidentiale 2024

Europa se confruntă cu un val de căldură, iar autoritățile caută soluții pentru ca turiștii să se poată bucura de vacanțele estivale. Astfel, primăria din Madrid a găsit una dintre cele mai inedite metode de a combate căldura, grație unor spectacole gratuite din muzeele orașului, informează AFP, scrie Agerpres.

Primăria capitalei spaniole a luat act de faptul că, în ultimii ani, orașul a devenit o destinație turistică de top, chiar și în plină vară, când temperaturile se apropie sau depășesc 40 de grade Celsius.

Străinii în special, în primul rând americanii, germanii, francezii și mexicanii, sunt din ce în ce mai numeroși, iar fiecare an marchează un nou record de vizitatori. În iulie și august 2023, Madridul a primit peste 1,6 milioane de turiști.

și dacă diminețile sunt destul de suportabile, ”căldura este o problemă recurentă, iar centrele urbane au nevoie să fie reîmprospătate: chiar și în Parcul El Retiro, la ora 15.00, este cald. Cele mai bune locuri de refugiu sunt cele cu aer condiționat, adică muzeele, cinematografele și bibliotecile”, explică Marta Rivera de la Cruz, consilier municipal pentru cultură și turism.

Muzeele Prado, Reina Sofía și Thyssen, cele mai importante din capitala spaniolă, precum și Galería de las Colecciones Reales, vor găzdui reprezentații gratuite de flamenco între orele 15:00 și 17:00, practic în fiecare zi din iulie și august.

Nume mari ale flamenco-ului, cum ar fi Eduardo Guerrero, Rafael Andujar sau Yolanda Osuna, vor cânta și dansa în fața publicului în cadrul acestor reprezentații.

Cinematografele vor încerca, la rândul lor, să atragă madrilenii în aceleași ore prin prețuri reduse pentru primele proiecții (în jurul orei 16:00), în timp ce bibliotecile vor oferi spectacole de monologuri umoristice la începutul după-amiezii.

Măsura, implementată pentru prima dată în această vară, ”nu va presupune un consum suplimentar de energie”, a subliniat Marta Rivera de la Cruz, care preferă să evite să vorbească despre lupta împotriva schimbărilor climatice, ci mai degrabă despre ”o schimbare de atitudine față de căldură” și despre ”conștientizare”.

Citește și: Barcelona, măsuri noi pentru turiști: Destul! Să punem limite turismului

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel