O autospecială de la Poliţia Rutieră a fost tamponată, vineri, pe centura municipiului Focşani, de un autoturism condus de o şoferiţă care nu a acordat prioritate la ieşirea dintr-o benzinărie, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vrancea.
"O femeie care ieşea cu maşina dintr-o staţie Peco a pătruns pe DN 2 - E85, pe centura municipiului Focşani, fără a a acorda prioritate celorlalţi participanţi la trafic şi a lovit a autospecială a Poliţiei Rutiere, care circula regulamentar", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, agent-şef adjunct Paula Enache.
Potrivit sursei citate, în urma accidentului a rezultata avarierea ambelor autoturisme implicate.
Vezi și: Bărbat împușcat la o partidă de vânătoare - UPDATE
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News