Două adolescente din judeţul Tulcea au fost rănite, în seara de Ajun în urma unui accident rutier.
Două adolescente din judeţul Tulcea au fost rănite în seara de Ajun în urma unui accident rutier înregistrat pe raza localităţii Dăeni, transmite Agerpres. O șoferiță în vârstă de 18 ani s-a izbit cu mașina într-un gard.
Primele verificări ale poliţiştilor au arătat că autoturismul condus de tânăra din comuna Dăeni a intrat în gardul unui imobil de pe strada principală din satul reşedinţă de comună, în urma evenimentului rezultând rănirea a două pasagere din autovehicul, cu vârste de 13 şi 16 ani. Șoferița avea permis de conducere și nu se afla sub influența alcoolului, potrivit oamenilor legii. Poliția continuă cercetările.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News