O femeie de 55 de ani a fost rănită după ce s-a răsturnat cu mașina în județul Botoșani.
O femeie în vârstă de 55 de ani a fost rănită în urma unui accident rutier produs pe DN 29D, drum care face legătura între Botoșani și Vama Stânca, conform Agerpres.
Șoferița circula dinspre Ștefănești spre Botoșani, iar, într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra volanului, a derapat și s-a răsturnat cu mașina pe carosabil.
Pompierii din Garda de Intervenție Trușești s-au deplasat la fața locului, dar femeia fusese deja scoasă din mașină de mai mulți martori ai accidentului.
Victima a fost preluată o de ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă şi transportată la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu