O specie misterioasă de dinozaur a fost descoperită în Argentina. Paleontolog: Este destul de neobișnuit

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Paleontologii argentinieni au descoperit o nouă specie de dinozaur, iar unele caracteristici ale acesteia pot fi mult mai pronunțate decât la celebrul Tyrannosaurus rex.

Se crede că dinozaurul, numit Guemesia ochoai și identificat doar cu ajutorul unui craniu, aparține unei clade de carnivore cu brațe minuscule cunoscute sub numele de abelisauride, care au trăit odinioară prin Europa, Africa, America de Sud și India, înainte de a dispărea cu aproximativ 66 de milioane de ani în urmă.

Craniul lui G. ochoai este singurul de acest fel găsit în nord-vestul Argentinei și are aproximativ 70 de milioane de ani. Spre deosebire de alte abelisauride, carcasa creierului său este „remarcabil de mică”.

De fapt, este unul dintre cele mai mici abelisauride cu creier înregistrate până în prezent, cu doar 70% din dimensiunea faimosului gen Carnotaurus, care a trăit în sudul extrem al Americii de Sud și a fost recent prezentat în Jurassic World.

Chiar dacă celebrul T. rex avea brațe mai lungi și mai musculoase, abelisauridele puteau totuși să doboare prada care era mai mare decât ele. Fălcile lor puternice și dinții în formă de lame compensau cu ușurință membrele minuscule. Brațele noii specii descoperite sunt extrem de mici și nu prezintă un sistem osos ori articulații mobile în zona cotului.

Caracteristici neobișnuite ale animalului

Cu doar un craniu, este greu de spus multe despre cât de diferit a fost G. ochoai față de alte abelisauride, dar un comunicat de presă de la Muzeul de Istorie Naturală din Regatul Unit îl compară cu Carnotaurus sastrei.

„Acest nou dinozaur este destul de neobișnuit”, a spus paleontologul Anjali Goswami de la NHM din Regatul Unit.

„Arată că dinozaurii care trăiau în această regiune erau destul de diferiți de cei din alte părți ale Argentinei, susținând ideea unor provincii distincte în Cretacicul Americii de Sud”, a mai zis cercetătorul.

Analiza susține alte descoperiri recente, care sugerează că abelisauridele erau mai diverse în America de Sud decât credeau experții. Pe măsură ce supercontinentul sudic, Gondwana a început să se despartă, se pare că abelisauridele au fost capabili să se adapteze la diferite ecosisteme izolate.

Aproape toate fosilele de abelisauride găsite în Argentina până acum provin din Patagonia și au multe asemănări fizice. Dar G. ochoai este primul găsit în nord-vest, iar trăsăturile sale sunt destul de diferite, reflectând probabil viața într-un climat mai cald. De exemplu, craniul său prezintă o serie de găuri mici care ar fi permis dinozaurului să se răcească prin pomparea sângelui la suprafața pielii și eliberând căldură. O astfel de caracteristică nu ar fi la fel de utilă mai la sud, scrie ScienceAlert.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel