O specie rară de albatros este ameninţată de şoareci uriaşi, care mănâncă ouăle şi ucid puii acestor păsări, ce ar putea să dispară de pe insula britanică Gough din Atlanticul de Sud.
O dramă sfâşietoare se desfăşoară pe această insulă 'aparent idilică' şi nelocuită, care adăposteşte peste 8 milioane de păsări şi 23 de specii, au anunţat luni reprezentanţii Societăţii Regale pentru Protejarea Păsărilor (Royal Society for the Protection of Birds - RSPB), citaţi de AFP. Fauna şi flora de pe insula Gough au fost incluse în patrimoniul mondial UNESCO, potrivit RSPB.
Insula menţionată aparţine de arhipelagul Tristan da Cunha, o extensie a insulei Sfânta Elena, teritoriu de peste mări al Regatului Unit al Marii Britanii, aflat în largul Africii de Sud. Ea adăposteşte mai ales albatrosul Tristan da Cunha, o pasăre cu cioc roz şi penaj negru şi alb, care este ameninţată cu dispariţia. Potrivit site-ului său, RSPB afirmă că şoarecii, introduşi accidental pe insulă în secolul al XIX-lea, au prosperat şi şi-au dublat sau chiar triplat dimensiunile fizice. Ei devorează ouăle şi puii de albatros, pe care îi atacă în haită, cauzând moartea a peste 2 milioane de exemplare pe an, potrivit ornitologilor britanici.
Imagini tulburătoare
O înregistrare video prezintă atacul nocturn al şoarecilor asupra unui pui de albatros. Acele 'imagini sunt tulburătoare', avertizează specialiştii de la RSPB, care au realizat recent un studiu ce a vizat cuantificarea pierderilor de efective din rândul populaţiei de albatroşi. RSPB a demarat o acţiune, cu ajutorul guvernului american şi a celui sud-african, pentru a stopa această catastrofă şi pentru a eradica populaţia de şoareci de pe insula Gough până în 2020.
Campania constă în distribuirea pe insulă, cu elicopterul, a unor substanţe raticide, introduse în grăunţe de cereale, cu scopul de a salva păsările - în special albatroşii - de pe insulă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News