O „stea stricată“, fotografiată de James Webb. Astronom român: Celor de la NASA nu le-a plăcut poza mea / foto

Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

Telescopul spațial James Webb a fotografiat steaua Wolf-Rayet 124.

Astronomul român Adrian Sonka a publicat pe blogul personal imagini cu steaua Wolf-Rayet 124, surprinsă în 2023. Potrivit acestuia, Wolf-Rayet 124 este o „stea stricată“, fiind în prezent pe moarte.

„Se numește Wolf-Rayet 124, se vede în constelația Sagitta, și se află pe la 20,000 ani-lumină depărtare, nu prea știm foarte precis“, a scris Adrian Sonka.

Aceasta este imaginea surprinsă de Adrian Sonka.

„Ei, steaua asta nu este ca una obișnuită. În primul rând se vede foarte bine pentru o stea aflată atât de departe, pesemne că este foarte luminoasă.

E de doar 560.00 de ori mai luminoasă decât Soarele, deci dacă ai fi lângă ea și te-ai uita, ai orbi de 560.000 de ori mai mult decât orbești când te uiți la Soare.

O stea atât de luminoasă este foarte fierbinte și din cauza asta pierde gaz. Efectiv materia de pe ea este aruncată în spațiu, unde se vede iluminată tot de lumina stelei.

De asta vedem norul din jurul stelei: gazul de pe ea primește lumină de la stea, o absoarbe și redă spre Pământ ca să scriu eu această postare pe blog.

Din fericire se uită și alții la ea, cum ar fi astronomii care au acces la telescopul spațial James Webb.“, mai spune astronomul român.

Aceasta este imaginea surprinsă de telescopul spațial James Webb.

„Steaua e în centru, iar în jurul ei se vede minunăția de lumină emisă de gazul ionizat. Toată materia care se vede roșie a fost cândva pe stea, iar acum se îndepărtează de ea. În anumite locuri materia s-a aglomerat și s-au format un fel de nori mici și denși, în care, în afară de gaz (hidrogen, heliu, oxigen) se află și praf (carbon amestecat cu siliciu, aluminiu, oxigen și fier).

Lumina stelei încearcă să îndepărteze gazul, dar zonele acestea rezistă“, mai spune Adrian Sonka despre steaua Wolf-Rayet 124.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel