Acest ruj marca Lipslut, un start-up american, se vrea a fi 50% de caritate și 100% anti-tiranie.
Aceasta este ideea lui Katie Sones, o studentă în design grafic și comunicații, originară din California. Tânăra americană a lansat această provocare după alegerea lui Donald Trump, pentru a lupta în felul său împotriva politicii noului președinte în detrimentul femeilor.
În timp ce au avut loc mai multe marșuri de protest, studenta a găsit un mod original de a protesta împotriva președintelui ales. Ea a lansat propriul start-up de rujuri numit sugestiv și vulgar Lipslut.
[citeste si]
„Oamenii merg, oricum, să cumpere rujuri. Deci, dacă puteți cumpăra unul din vânzarea căruia se vor finanța cauze, va fi perfect”, a declarat studenta pentru site-ul Mustangnews.net, scrie Madame Figaro.
Acest luciu de buze roz discret, la jumătatea distanței dintre pastel și nud, se vinde pe site-ul brand-ului la prețul de 19.95 dolari. Produsul este prezentat într-un e-shop, cu un design sclipitor, cu un portret al lui Donald Trump de genul Pop, în care președintele are un machiaj bătător la ochi și o vestimentație ridicolă. Mesajul de pe ambalajul produsului este cât se poate de clar: F * *k Trump.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu