O femeie a dat naștere unui bebeluș sănătos la bordul unui avion, deși nu știa că este însărcinată.
Publicitate
O tânără a născut pe neaşteptate la bordul unui zbor al companiei KLM din Ecuador spre Amsterdam săptămâna trecută, a anunţat spitalul olandez care a tratat-o pe pasageră, potrivit DPA.
Cu câteva ore înainte de aterizarea de miercuri, femeia a acuzat dureri de abdomen şi a mers la toaletă. Acolo, după câteva scurte
contracţii, a dat naştere unui băieţel, a precizat spitalul Spaarnse Gasthuis, adăugând că tânăra nu avea nicio idee că era însărcinată.
În avion se aflau doi medici şi o asistentă din Austria, care au putut să ofere asistenţă. Potrivit spitalului, femeia şi-a numit micuţul Maximilian, după numele uneia dintre persoanele care i-au venit în ajutor. Tânăra a fost transportată la spital după ce a aterizat pe Aeroportul Schiphol.
Atât mama, cât şi micuţul se simt bine, a informat Spaarnse Gasthuis, care a aranjat şi actele necesare pentru ca femeia să îşi poată continua călătoria spre Madrid, aşa cum era planificat iniţial, conform Agerpres. Compania aeriană a confirmat întâmplarea pentru agenţia de presă ANP.
Compania aeriană irlandeză Ryanair a prognozat luni că va deveni singurul mare transportator low-cost din Europa iar directorul său general Michael O'Leary a susţinut că extinderea decalajului în materie de costuri va face din rivalii easyJet şi Wizz ţinte pentru o eventuală preluare, transmite Reuters.
"În mod inevitabil, Europa se îndreaptă spre un rezultat similar cu cel din America de Nord, unde sunt trei transportatori foarte mari, cu costuri ridicate, şi un transportator low-cost important", a declarat Michael O'Leary.
Directorul general de la Wizz, Jozsef Varadi, care a declarat în repetate rânduri că baza sa de costuri este comparabilă cu cea a rivalilor de la Ryanair, iar săptămâna trecută a spus că nu crede că Wizz este o ţintă pentru o preluare.
EasyJet, un jucător hibrid care se concentrează pe depăşirea companiilor aeriene tradiţionale pe principalele aeroporturi europene şi care nu se consideră un competitor direct al Ryanair, nu a dorit să comenteze aceste declaraţii.
Michael O'Leary a apreciat că atât easyJet cât şi Wizz "vor fi candidaţi pentru fuziuni&achiziţii peste câţiva ani pentru că sunt blocaţi într-o zonă în care au tarife medii, costuri medii şi nu pot să concureze cu noi la capitolul costuri sau preţuri".
Cu prilejul unei întâlniri cu analiştii, după ce Ryanair a publicat rezultatele pentru primul semestru al anului financiar în curs, O'Leary i-a lăudat pe rivalii de la easyJet pentru că au reuşit să îşi construiască o poziţie "comparabilă cu o fortăreaţă" pe o serie de aeroporturi scumpe precum Gatwick din Londra, Charles de Gaulle din Paris, Geneva şi Zurich. Cu toate acestea, Michael O'Leary a subliniat că easyJet a fost forţată de Ryanair să se retragă de pe pieţe precum Italia şi Portugalia.
În ceea ce priveşte Wizz, Michael O'Leary a spus că această companie a făcut progrese cu extinderea sa în Orientul Mijlociu dar cu toate acestea se retrage în faţa expansiunii Ryanair în unele regiuni din Europa Centrală şi de Est, principala regiune de operaţiuni a Wizz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu