Cel de-al doilea episod din noul sezon iUmor îi va face pe cei patru jurați, dar și pe toți cei prezenţi pe platoul de televiziune să se simtă ca într-un roller coaster emoțional.
Delia, Cătălin Bordea, Nelu Cortea și Cheloo vor avea de jurizat momente dintre cele mai diverse, de la cele mai neaşteptate numere de umor, până la reprezentaţii inspirate din povești de viață impresionante. Este şi cazul Dariei, o concurentă care a venit cu un număr de stand-up despre ziua în care a supraviețuit în mod miraculos după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc din Bucureşti. Momentul integral, voturile primite, dar și cine sunt cei care se vor califica în etapa următoare a show-ului de umor, telespectatorii pot descoperi sâmbătă, de la 20:00, pe Antena 1 şi AntenaPLAY.
Daria Brojban a păcălit moartea în urmă cu 16 ani, după ce a căzut de la etajul opt al unui bloc din București. Pe atunci, tânăra avea doar patru ani și, înainte să urce pe scena iUmor, a dezvăluit cum s-a declanșat acea dramă: "Mama mea s-a dus să ia ceva de la magazin și mi-a zis să mă îmbrac și să fiu cuminte. La un moment dat, eu am deschis geamul și i-am zis să îmi ia bomboane… N-am mai apucat să termin propoziția, c-am plonjat de la balcon“. "Ești o norocoasă, ești foarte carismatică“, a exclamat Delia.
Cu umor și elemente emoționante, concurenta și-a transformat povestea supraviețuirii într-un număr impresionant de stand-up. "E prima oară când vorbesc despre chestia asta (n.r.: despre incidentul petrecut în copilărie) și mai ales în public”, a dezvăluit concurenta pe scena de la iUmor, care a mai completat: “Am fost ok, chiar am fost ok, nu mi-am rupt nici măcar un os“, a spus Daria Brojban în timp ce se afla în fața juraților.
La finalul momentului creat de tânără, Nelu Cortea a mers pe scenă și a îmbrățișat-o. "Mi-a plăcut atât de tare numărul tău, vreau să te iau în brațe. Având copii, te gândești la un moment dat – este o panică foarte mare asta: să nu pățească ceva copilul. Dar a transformat chestia asta în ceva amuzant, fain, spus sincer “, a mărturisit Nelu Cortea.
Daria Brojban a primit aprecieri și din partea celorlalți jurați iUmor. "Eu am văzut-o la știri, o țin minte. A căzut printre copaci, iar crengile lor i-au atenuat căderea. N-am crezut… mi-era greu să cred că este în fața mea! (…)”, a declarat Cătălin Bordea. Concurenta le-a dezvăluit juraților emisiunii de umor pasiunea ieșită din comun pe care a avut-o în perioada adolescenței și le-a lansat şi o provocare. Despre ce este vorba, telespectatorii vor putea afla sâmbătă, de la 20:00, la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News