O tânără în vârstă de douăzeci de ani, model Victoria's Secret, a fost desfigurată în urma unui atac cu acid sulfuric. Naomi Oni și-a pierdut părul și a fost arsă pe față, mâini și picioare.
Naomi Oni, în vârstă de 20 de ani a suferit arsuri pe față, picioare și brațe și a rămas parțial oarbă, după ce o persoană necunoscută a aruncat cu acid sulfuric pe ea. Tânăra era în drum spre casa din Dagenham, după ce lucrase la magazinul Victoria's Secret din Stratford Westfield. Tânăra, care și-a pierdut părul și genele în urma atacului, a făcut multiple operații pentru a repara urmele lăsate asupra pielii de acidul sulfuric.
Atacatorul nu a fost identificat, iar Naomi a apărut într-o emisiune televizată și a spus că nu e nervoasă sau supărată pe el. "Vreau doar să știu de ce", a spus tânăra. Ea a mai spus "După atac, mă întrebam de ce eu? Muncesc mult, sunt o persoană bună.".
Naomi a mai spus: "Sunt aceeași, dar cu o personalitate mai puternică. Vreau să-i spun atacatorului meu "poti să-mi arzi fața, dar nu și sufletul".
Naomi își amintește că mergea spre casă pentru a mânca ceva. A coborât din autobuz, în timp ce vorbea cu prietenul ei la telefon. A avut o senzație ciudată și s-a uitat în spate. Atunci o persoană necunoscută i-a aruncat cu ceva pe față. A fugit și a bătut la ușa casei strigând "acid, acid". Mama fetei a crezut, inițial, că este entuziasmată de ceva. Când au deschis ușa, pentru câteva secunde, toți au rămas șocați. De atunci, viața lui Naomi a luat o întorsătură nefericită.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu