O adolescentă din Tulcea a sărit de la etajul 4 al unui bloc, după ce apartamentul în care se afla a fost cuprins de un incendiu.
Adolescenta, în vârstă de 15 ani, a sărit de la etaj înainte de sosirea pompierilor şi fost găsită conştientă în faţa blocului, cu multiple traumatisme provocate de căderea de la înălţime. Ea a fost transportată la spital, împreună cu alte două persoane intoxicate cu fum, care s-au autoevacuat.
Pentru stingerea incendiului au intervenit cinci echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD din cadrul Detaşamentului de Pompieri Tulcea, precum şi o ambulanţă SAJ.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat într-un dormitor al apartamentului, iar în urma intervenţiei s-a împiedicat extinderea flăcărilor, scrie Agerpres.
Un incendiu violent a izbucnit într-un apartament dintr-un bloc din Constanța. Proprietara apartamentului a suferit răni grave şi nu a supravieţuit, după ce s-a aruncat de la balcon, încercând astfel să scape din flăcări.
"Incendiu s-a produs pe bulevardul Mamaia din municipiul Constanța. Este vorba despre un bloc cu 7 etaje, iar incendiul a izbucnit într-un apartament de la etajul 6. Proprietara apartamentului a sărit de la balconul apartamentului. Ea a fost preluată de urgență de un echipaj SMURD. La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere şi o autoscară, incendiul manifestându-se generalizat, cu flacără deschisă şi degajare mare de fum. Se pare că și soțul femeii a suferit în urma incendiului.", a declarat Anca Chiriță, purtător de cuvânt al ISU Constanța, în februarie 2021.
Soțul femeii a făcut declarații pentru Antena 3. „Când a căzut, ei erau jos”, a spus acesta, referindu-se la pompieri.
De asemenea, a spus că soția lui s-a întors „să ia laptopul”. „Eu am luat-o înainte, ea a rămas în spate și, din nefericire, fără să știu, s-a întors. Probabil, din cauza focului nu a mai putut să iasă. Și a mers pe balcon”, a spus acesta.
Întrebat, ulterior, dacă „era ceva important pe acel laptop”, a răspuns astfel: „Da. Ea e contabilă. Ține contabilitatea.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu