Prăbușirea unei telecabine dintr-o stațiune de schi din Austria a dus la rănirea a patru persoane.
Patru persoane au fost grav rănite după ce o telecabină s-a prăbușit în stațiunea de schi Hochoetz din Tirol, în vestul Austriei. Telecabina s-a prăbușit după ce se un copac ar fi căzut pe cablul de susținere, marți dimineață.
Operațiunea de salvare a fost descrisă ca fiind extrem de dificilă, deoarece panta de sub telecabină era foarte abruptă și greu accesibilă.Rapoartele austriece au precizat că cei patru implicați erau cel mai probabil cetățeni danezi. Poliția a declarat că nimic nu părea să fie în neregulă din punct de vedere tehnic cu traseul telecabinei, numită Acherkogelbahn, și că nu existau dovezi ale vreunei erori umane.
”Telegondola s-a prăbușit într-o zonă foarte pietruită, deși lanțul de salvare a funcționat foarte bine. Salvatorii au ajuns imediat la fața locului, dar terenul a îngreunat foarte mult situația, iar elicopterele nu au putut ajunge foarte ușor”, a declarat Michaela Burger, de la compania de telecabină, pentru postul public de televiziune austriac ORF.
Ceea ce nu este clar este modul în care un copac ar fi putut cădea pe cablul de susținere. Comandantul poliției districtuale, Hubert Juen, a declarat pentru site-ul Kurier că fie un copac, fie crengi au aterizat direct pe suportul de care era atașată gondola.
Zeci de alte gondole erau atașate la cablul de susținere în momentul accidentului, dar niciuna nu a fost afectată de accident, conform BBC.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu