O ucraineancă care fura din buzunare în mai multe județe din România a fost arestată preventiv

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a făcut precizări cu privire la faptul că o ucraineancă, care este cercetată pentru săvârşirea a nouă furturi, a fost arestată preventiv.

Alegeri prezidentiale 2024

"Prin ordonanţa din data de 27 septembrie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpata M. S., cetăţean ucrainean, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt (9 acte materiale)", se menţionează într-un comunicat de presă remis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi.

Potrivit sursei citate, femeia acţiona în zona pieţelor şi a magazinelor, unde, profitând de neatenţia victimelor sustrăgea portofelele cu bani sau carduri bancare, acte de identitate sau carduri de sănătate sau chiar trimiteri de la medicul de familie ori medicamente.

Aceeaşi sursă precizează că în una dintre situaţii infractoarea a sustras din geanta unei femei cartea de identitate, verigheta şi banii.

"În urma verificărilor efectuate în cauză s-a stabilit că inculpata M.S. este cunoscută la nivelul Poliţiei Române, aceasta având preocupări infracţionale pe linia furturilor din genţi şi buzunare, fiind cercetată şi trimisă în judecată de către poliţiştii din cadrul DGPMB, IPJ Buzău şi IPJ Braşov dar şi alte unităţi de poliţie din ţară. La data de 27 septembrie, judecătorul de drepturi şi libertăţi a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi şi a dispus luarea măsurii arestului preventiv faţă de inculpata M. S., cercetată sub aspectul comiterii a 9 infracţiuni de furt calificat. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale, reţinerea şi luarea unei măsuri preventive reprezintă etape şi măsuri din cursul procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat pentru administrarea probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul constituţional al prezumţiei de nevinovăţie", se menţionează în comunicatul de presă al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel