• O vacanță la război. Cum un drum de câteva ore s-a transformat pentru o tânără într-un ocol al Europei de Est

Cum poți avea o vacanță de neuitat? Pare un titlu demn de reclamele din domeniul turismului, dar există o rețetă pe care am aflat-o chiar de curând de la Iulia. 

Așadar, poți începe o vacanță în Ucraina pe 20 februarie, în Odessa, să prinzi începutul unui război pe 24, să o continui pe 28 februarie la Galați, câteva zile la București, cu un zbor la Berlin peste câteva zile, totul pentru a te întoarce cu autobuzul acasă în Polonia. Practic, un ocol balcanic în 14 zile. 

O vacanță transformată în teatru de război

Iulia e jumătate ucraineană, jumătate poloneză, nu pare mai mare de 14 ani, deși e studentă în Germania și are simțul umorului. A avut nenorocul de a-și petrece vacanța intersemestrială acasă, la Odesa, loc unde a prins-o începutul războiului ucrainean. Încă din primele ore ale războiului și-a dat seama că nu mai are o cale convențională ca să se întoarcă acasă și așa a trecut din ”mână în mână”, până a ajuns să treacă vama spre Galați. Tatăl ei ar fi adus-o la graniță, dar nu era sigur că avea să își mai găsească casa așa cum o lăsa, pentru că în vestul țării proprietățile au început să fie prădate de cei răuvoitori, deși nu sunt încă probleme cu alimentarea magazinelor. 

A reușit să plece din Odesa cu un domn în grija căruia a fost pusă. Nu știe exact cine e, dar nu a pus întrebări. A fost preluată de un șofer moldovean care a dus-o pe la vama Oancea în România, apoi a poposit la Galați. Câteva zile stă în București, apoi o să plece cu un avion în Germania. De acolo, ia autobuzul spre casă, în Polonia. 

Cozi de zeci de kilometri la vamă

Ca să ajungă acasă în Polonia, ar fi putut să meargă spre granița directă, însă ne-a amintit că nu este sigur pe acolo. Cozile și coridoarele către graniță sunt luate în vizor și pot fi bombardate, cozile de la punctele de trecere ar măsura 20-30 de kilometri și durează 2 zile să treci în Polonia. Asta era realitatea ei, care se desfășura nouă, în liniștea noastră. 

Ca ea mai sunt sute de alți tineri, bătrâni, copii și căței. Vin, pleacă, petrec câteva zile în adăposturile puse la dispoziție de autoritățile localităților de la vamă. Unii sunt nesiguri unde se va sfârși călătoria lor. Alții sunt doar în așteptare, să sosească momentul când să se pună din nou la drum spre un noul acasă. Mai mult ca sigur sunt speriați, dar nu se poate spune despre ei că nu speră. 

Copiii cer baloane și zâmbete, cățeii mângâieri și atenție, ele schimbă păreri la șezători ad-hoc, iar acei câțiva ei, care au ajuns în România, vorbesc la o țiagră, unii doar din priviri, despre acasă. Totul freamătă. 

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News