Antena 1 a decis cine va fi prezentatoarea noului show culinar al postului, "Chefi la cuțite".
Gina Pistol, care, anul trecut pe vremea asta, se afla sub contract cu Pro TV, în emisiunea "Sunt celebru, scoate-mă de aici", a semnat cu Antena 1 și va prezenta show-ul "Chefi la cuțite", produs de Mona Segall și jurizat de Sorin Bontea, Cătălin Scărlătescu și Florin Dumitrescu, potrivit paginademedia.ro.
"Pentru mine este o mare plăcere să lucrez cu chefii. Nu suntem la prima colaborare, noi ne-am înțeles bine dintotdeauna, așa că nu pot să fiu decât foarte fericită că am fost cooptată în acest proiect.
În plus, mă simt foarte mândră să lucrez din nou cu echipa Monei Segall, cea cu care am colaborat la atâtea emisiuni frumoase", este declaraţia Ginei Pistol.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News