Campania #Oameni - Noi a fost lansată vineri, în cadrul unei conferinţe de presă organizată în stradă, de către USR Arad a lansat vineri, împreună cu partenerii de la RO100, Aradul Civic şi de alţi reprezentanţi ai asociaţiilor civice care susţin iniţiativa cetăţenească de modificare a legislaţiei electorale.
"Iniţiativa de modificare a constituţiei, intitulată 'Fără Penali în funcţii publice', cea care a mobilizat peste un milion de semnături ale românilor de pretutindeni, a deschis calea pentru înnoirea clasei politice, prin eliminarea acelor politicieni care nu respectă legea", a afurnat senatorul USR de Arad, Adrian Wiener.
Potrivit acestuia, în mod logic, pasul următor este facilitarea accesului în politică şi în administraţie pentru persoane caracterizate de profesionalism, cinste şi corectitudine.
"Astăzi, cei care doresc să se implice în viaţa comunităţii, trebuie să depăşească o serie de bariere care au rolul de a proteja vechea clasă politică de înnoire. De la numărul mare de semnături care trebuie strânse pentru susţinerea unei candidaturi, până la modul de alegere al primarilor, care a condus la situaţia unor edili aleşi de mai puţin de 20% dintre cetăţeni, vorbim de piedici în calea unei democraţii funcţionale", a declarat senatorul Adrian Wiener.
La rândul său, deputatul USR de Arad, Sergiu Vlad, a susţinut că măsurile propuse de această iniţiativă au rolul de a deschide uşa către politică pentru cât mai multe persoane, de a facilita alegerea unor oameni responsabili, de a apropia alegătorii de politicieni şi de a-i responsabiliza pe aceştia din urmă.
"Propunem prin această iniţiativă cetăţenească eliminarea pragului electoral şi reducerea numărului de semnături necesare, votul preferenţial pe liste de partid (liste deschise), vot liber pentru diaspora şi dublarea numărului de parlamentari pentru această circumscripţie", a adăugat deputatul Sergiu Vlad.
Vezi și: Un spital refuză banii Diasporei pentru că îi face de râs. Incredibil
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu