”Oameni obișnuiți” își spun poveștile în Elveția

În 10 și 11 martie va avea loc la Chur (în cantonul Graubunden, Elveția), Manifestarea Literară Internațională „4+1 Translatar Tradurre Übersetzen Traduire”. Manifestarea cu participare internațională este consacrată artei traducerii literare între cele patru limbi oficiale din Elveția (germană, franceză, italiană și retoromană), la care se adaugă o limbă străină invitată, programul din acest an fiind concentrat pe limba română. Peste 20 de traducători, editori și autori, din Elveția și din străinătate, vor prezenta lucrările lor publicului, în cadrul unor lecturi literare, seminarii, discuții și dezbateri. 

(w670)

Programul evenimentului se deschide în 10 martie cu ceremonia la care participă Consilierul de Stat, Martin Jäger, președinte al Departamentului pentru Educație, Cultură și Protecție a Mediului din Graubunden, primarul orașului Chur, Patrik Degiacomi, și președintele Fundației pentru Cooperare Confederală, Sandra Maissen. Apoi, de la ora 20:00, la Theatre Chur, Theaterplatz, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă „Oameni obișnuiți”, un spectacol de Gianina Cărbunariu. Reprezentația este urmată de o discuție cu publicul în cafe barul teatrului, în prezența actorilor din distribuție și a regizoarei.

8 cazuri reale

Producția tratează o temă de interes general, atrăgând atenția asupra situației whistleblower-ilor din România, Italia și Anglia, țări europene cu contexte și legislații diferite în ceea ce privește situația avertizorilor de integritate. Spectacolul reunește 8 cazuri reale, documentate în cadrul proiectului, care stau la baza textului scris de Gianina Cărbunariu, interpretat de actorii Florin Coşuleţ, Mariana Mihu, Ioan Paraschiv, Ofelia Popii, Dana Taloș și Marius Turdeanu.

Spectacolul „Oameni obișnuiți” este realizat în cadrul proiectului Be SpectACTive!, proiect co-finanțat prin programul Europa Creativă, în care TNRS este implicat în perioada 2014-2018. Celelalte structuri partenere sunt: Capotrave/Kilowatt Festival Sansepolcro (IT), Bakelit Multi Art Center Budapesta (HU), B-51 Ljubljana (SL), Domino- Perforacije Festival- Zagreb (HR), London International Festival of Theatre (UK), Tanec Praha (CZ), York Citizens Theatre Royal (UK).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel