Oameni și sufletele de lângă, la Muzeul Național al Țăranului Român

afisvd
afisvd

Muzeul Național al Țăranului Român lansează invitația celor interesați de frumusețea naturii, a locurilor și a sensibilității surprinsă cu ajutorul aparatului de fotografiat să viziteze în perioada 31 octombrie – 10 noiembrie 2013, la Sala Acvariu expoziția de fotografie semnată de Vlad Dumitrescu, "Oameni și sufletele de lângă".

„Niciodată nu am avut intenția să lucrez la un proiect care să implice împreună atât oameni, cât și animale. Însă oamenii au fost mereu subiectul meu principal, iar animalele au fost mereu lângă. Le-am găsit mereu alături de oameni în momentele de odihnă sau la lucru, dar întotdeauna erau acolo, aproape, ca parteneri de viață. Un prieten zicea că « Dumnezeu a lăsat animalele ca să ne amintim că murim ». Poate este adevărat, nu știu, dar cu siguranță Dumnezeu le-a lăsat pentru a ne fi mai ușor să învățăm să iubim”, își motivează Vlad Dumitrescu tema acestei expoziții.

Talentul fotografului Vlad Dumitrescu poate fi caracterizat în câteva cuvinte: fotografii document, imagini inedite și multă discreție. Născut la Brașov, Vlad Dumitrescu a început să abordeze fotografia într-un mod mai serios, în 2008. Instantaneele sale au apărut pe simezele galeriilor, în reviste și în saloane internaționale, iar în decembrie 2008 a obținut premiul I la concursul lunar al revistei Photo Magazine, cu tema „Transparențe”. De atunci, premiile și distincțiile au început să apară, iar fotografia a devenit pentru Vlad Dumitrescu… felul său de a fi.

Vezi aici oferta Muzeului Național al Țăranului Român pentru perioada următoare

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel