• Oamenii buni, specie pe cale de dispariţie. Politeţea, empatia, grija şi iubirea de semeni - boli cronice. Omenia? Curată maladie!

Caniculă, temperaturi peste 36, asfalt încins, arşiţă, veri toride ca la Brăila, nimic nou. O bătrână abia-şi târâie paşii pe o alee lăturalnică. Mereu trece pe aici, printre blocuri, cu sacoşa mai mult goală în mână. O întâlnesc aproape în fiecare zi când plimb câinele. Ţine un ochi închis şi uneori vorbeşte singură. Nu-i ştiu povestea dar am impresia că trebuie să fie una numai bună de pus între file. Şi tot aproape zilnic, pe aceeaşi alee, stau ţintuiţi în treptele unui bloc nişte băieţaşi care, se pare, au prea mult timp liber. Sparg seminţe, lasă munţi de coji pestriţe în urma lor, doze de bere, flegme, beţe de îngheţată şi chiştoace. N-a fost zi să nu treacă amărâta aia pe acolo fără să nu fi luat-o la vorbe, slavă Domnului că nu şi la palme, încă. Ba "Ci faci, bre? Cu cine vorbeşti acolo? Cu Putin?", ba ameninţări că o pun pe Tik Tok, ba chicoteală care nu mai dă bine în gura unuia de 20 şi ceva de ani, ba coate împunse în stânga şi dreapta, ba piedici simulate şi îngânări puerile, atât de nelalocul lor că nici ăia mici de pe triciclete nu le fac.

Spărgătorii dă sămânţă, greu de "ucis"

Unde-o fi, Doamne, bunul simţ... ăla de era odată? Unde-s flăcăii ăia crescuţi de mame bune care ştiau să treacă strada la braţ cu o bătrână-n baston ori să urce sacoşele vecinilor în vârstă? Sigur că spărgătorii de seminţe de la scara C nu sunt etichetă pentru toţi, ce-ar mai fi şi asta? Dar stupoarea mea vine din întrebarea: de ce încă mai există? Cum se face că mai sunt de găsit pe străzi? Credeam, în nebunia mea, că s-a mai cizelat lumea, s-a mai modelat de când cu smartphonurile şi Revolutul, a mai copiat modele de pe- afară, am mai îndreptat şi noi spatele! Aveam, la un moment dat, impresia că de la o vreme a renunţat românul la combo-ul trening cu pantofi de lac şi la buzunarele doldora cu floarea soarelui. Aşa credeam. Aşa speram. Aşa tânjeam. Îi văd în continuare, sunt lângă noi. Nu, nici măcar inflaţia-record şi valul de scumpiri care te obligă, cumva, la un job ca să ai ce mânca nu au eradicat specia din care fac parte şi cei din blocul d vis-a-vis. Să fie înrudiţi cu gândacii de bucătărie?

Şi se făcu linişte!

Mă doare lipsa de bunătate. Bunătate din aia de la rădăcina sufletului, necondiţionată şi nescrisă în cărţile cu recompense. Mi-e dor să mai văd băieţi din ăia faini care ştiu să-şi arunce doza la primul coş, nu s-o strivească sub călcâi şi să-i dea un şut cu boltă peste gard. Ce m-aş mai duce înapoi în timp numai ca să dau, din nou, de fetişcanele care se ruşinau numai când auzeau cuvinte cu "p", d-apăi să le mai şi zică. După ce bătrâna a trecut de gloata de ştrengari care au filmat-o şi, mai mult ca sigur, au şi postat-o pe undeva, una dintre "gagici" a făcut ceva ce, poate, mă aşteptam de la băiatul de lângă. A lovit în plin, cu toată puterea ei de fată mare, o jumătate de pet plină cu apă pentru pisicuţele de afară. O alta i-a filmat "actul de bravură": "Bine, mă, fată! Cine-i fata mea? Ha? Să v-aud! Cristinuca, mânca-i-aş b..a!" Am simţit nevoia să mă scutur, de parcă vorbele alea toate ar fi aterizat pe pielea mea şi m-ar fi mânjit din cap până-n picioare. Ce prăfuită m-am simţit! Am luat petul din stradă, am luat de la chioşcul din colţ o jumătate de apă şi am pus vasul, din nou, pe poziţia din care a fost "şutat". S-au uitat ciudat. Toţi trei. Încă erau acolo. Am auzit doar un "Hai în pana mea de-aici!" şi... s-a făcut linişte. O pisicuţă s-a apropiat de petu-ul cu apă proaspătă şi a băut. Ce bine m-am simţit. Ce cald mi se făcuse dintr-odată pe suflet! Nu mai conta că afară erau o mie de grade. Eu frigeam pe dinăuntru şi mă simţeam mai răcorită ca oricând.

Profa cu vafele

Pe bătrână am mai văzut-o. Într-o seară chiar am surprins-o cum schimba apa pisicilor din grădină. Atunci am descoperit că nu vorbeşte doar cu ea, dar şi cu animăluţele. Le spunea, ca o bunică inimoasă şi sincer îngrijorată: "Hai, Ţuţi, ia şi bea că altfel nu te mai găsesc pe aici. Fii ascultătoare şi bea puţin, o să vezi că o să te simţi mai bine!" Alţii poate ar fi rânjit. Dar mie mi-a luat foc pieptul când am auzit-o vorbind unei mogâldeţe de blană ca unui nepot. E aceeaşi doamnă fostă profesoară, care-şi număra mărunţii la casă ca să poată plăti două vafe de îngheţată.

Citeşte mai mult aici: La supermarket, între șmecheri neciopliți și bătrâni, săraci, dar cu inima mare. ”Draga mamii, care-i cel mai ieftin de aici?”

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News