EXCLUSIV  Oamenii din România care ”vor trăi în întuneric, în frig și în foame”. Apelul lui Gîdei (PSD): Cu 160 de lei pe lună nu poți vorbi nici măcar de pâine. Să ne așteptăm la boicot

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Deputatul PSD Laurențiu Gîdei transmite un semnal de alarmă cu privire la o categorie mult prea folosită politic, hulită social și abandonată cu grație până la următoarele alegeri.

Peisajul social în România tinde să fie din ce în ce mai dezechilibrat. În contextul crizelor trecute, prezente și a celor care vor urma, este absolut normal ca instinctul de supraviețuire și conservare a fiecărui individ să fie cât mai puternic, accentuat de frica de o eventuală sărăcie și lipsuri. 

Invitat la Interviurile Zilei, deputatul PSD, Laurențiu Gîdei, a adus în discuție problema unei categorii sociale intens criticată de unii: asistații sociali.

”Lucrurile sunt extrem de complicate și de grave. Asistăm acum, în această perioadă cu atâtea crize suprapuse, asistăm la o scădere a nivelului de trai, o îngrijorare, o teamă și o spaimă a zilei de mâine, unde noi, PSD, încercăm să venim cu soluții pentru a sprijini oarecum. Am o categorie socială aparte despre care aș dori să discut acum, care mi-a semnalat că trăiește din ce în ce mai greu, practic nu trăiește, ci supraviețuiește: cei care sunt la ajutorul social. Știu, e o categorie socială despre care uii vorbesc urât, dar eu, în cunoștință de cauză, vă spun că sunt o categorie de oameni care nu au altă altă alternativă, fie nu au anii de vechime lucrați în câmpul muncii pentru a beneficia de o pensie, fie nu pot din punct de vedere fizic să presteze o muncă... sunt o categorie care primesc din partea statului în jur de 160 de lei pe lună. Cu 160 de lei nu poți vorbi de supraviețuire și nici măcar de pâine. Bineînțeles, cuantumul acestor bani crește odată cu numărul de membri ai familiei respective”, a declarat deputatul PSD, Laurențiu Gîdei.

Asistații sociali,  o ”masă captivă a unor curente politice” 

”Cred că, în România, la momentul acesta trebuie să vorbim foarte aplicat și să restructurăm din temelii sistemul social de ajutorare a celor care nu au nici o sursă de venit, pentru că sunt o categorie importantă care supraviețuiește. Acești oameni devin captivi ai unor curente politice care promit fără nici un fel de noimă, promit marea cu sare fără a ține cont de realitățile economice și fără a avea soluții și putem să ne așteptăm din partea acestor oameni la un vot de boicot plecând de la nevoia de a supraviețui și de a nu a avea soluții și posibilități de supraviețuire. Îmi veți spune că sunt multe forme de ajutorare precum alocații, banii de încălzire, acele pachete de la UE care sunt niște pachete ale milei pentru că acestea conțin niște alimente pentru o perioadă scurtă de timp, alimente de proastă calitate, cele mai ieftine. Ori lucrurile trebuie să se schimbe radical pentru că acei oameni vor trăi în întuneric, în frig și în foame atâta timp cât vor mai supraviețui”, a declarat Laurențiu Gîdei.

Urmărește întregul interviu în înregistrarea video de mai jos: 

Youtube video image

Citește și:

Lovitură pentru asistații sociali. Ce este venitul minim de incluziune și în ce condiții se acordă

De la 1 ianuarie 2024 sistemul de ajutoare sociale va fi modificat. Se anunță introducerea venitului minim de incluziune care va cuprinde venitul minim garantat și alocaţia pentru susţinerea familiei.

Proiectul de HG conține, de fapt, normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, ce va intra în vigoare în 2024.

Venitul minim de incluziune  este un beneficiu de asistență socială ce va fi acordat lunar și care se va compune dintr-unul sau din cele două ajutoare financiare: ajutorul de incluziune și ajutorul pentru familia cu copii (acordat familiilor care au copiii înscriși și care frecventează o formă de învățământ).

Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel