Oamenii, "niște bureți de vești proaste". Leca: Se îndreaptă spre dezastru. Nu știu ce o să se aleagă de noi, nu suntem făcuți să fim speriați, oamenii trăiesc pe speranța zilei de mâine

Fotografie de la Paweł L.: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/mul-ime-aglomera-ie-oameni-obi-nui-i-alb-negru-1245055/
Fotografie de la Paweł L.: https://www.pexels.com/ro-ro/fotografie/mul-ime-aglomera-ie-oameni-obi-nui-i-alb-negru-1245055/

Veștile zilnice legate de scumpiri, războaie au efecte negative asupra întregului organism.

Alegeri prezidentiale 2024

Au fost secete record, inundații record, pandemia de coronavirus, iar apoi războiul dintre Rusia și Ucraina.

Zilnic suntem bombardați cu informații legate de scumpirile în lanț, despre războiul de la granițele țării, despre pandemii și multe altele. Toate acestea nu fac decât să ne afecteze sănătatea psihică. Potrivit psihologilor, omul este construit pentru veștile pozitive.

Cu fiecare breaking news sau informații pesimiste lumea noastră pare să fie împinsă din ce în ce mai mult în criză. Are un impact serios asupra mediului nostru, dar și asupra sănătății noastre mintale.

Odată cu creșterea tehnologiei, a rețelelor sociale și a unui ciclu de știri de 24 de ore, expunerea la evenimente traumatice a crescut rapid și în ultimele decenii. 

Poporul român, construit sub imperii ale terorii

Psihologii susțin că poporul român pare să fie construit pe imperii ale terorii. Radu Leca a explicat în exclusivitate pentru DC Medical cum ne afectează toate aceste informații negative pe care le asimilăm în cascadă, fie de la programele de știri, fie de pe rețelele de socializare. 

”Tot ceea ce înseamnă veste negativă, ne îndreaptă către tulburarea de anxietate, ulterior către tulburarea de panică, iar apoi apare și simptomatologia a tot ceea ce înseamnă depresie. De ce se ajunge acolo? Lucrurile sunt extrem de clare și de simple. Oamenii nu sunt făcuți ca să fie speriați. Timp de 45 de ani noi am trăit în teroarea comunistă, apoi în teroarea legionară a lui Horia Sima, după care am trăit în teroarea lui Nicolae Ceaușescu. 

Ulterior am trăit în perioada scumpirilor și a faptului că nu mai putem să cumpărăm nimic cu salariul pe care îl primim. Apoi, din 2022 au început tot felul de vești proaste: de la războiul din Ucraina, de la lanțul de scumpiri, scumpiri la energia electrică, scumpiri în lanțul de panificație și a mâncărurilor obișnuite, uzuale, de la ulei, la zahăr, la pâine, orez. 

Oamenii s-au transformat în niște bureți de vești proaste. Oamenii nu trăiesc pe vești proaste. Oamenii trăiesc pe speranța zilei de mâine și pe lumină și credință. Automat, oamenii se îndreaptă către un dezastru din toate punctele de vedere. Să vedem ce o să mai rămână din structura noastră pozitivă. Nu știu ce o să se aleagă de noi. Vom încerca să supraviețuim. Să vedem în ce condiții, când și cum, că asta este cel mai important", a explicat Radu Leca, psiholog, în exclusivitate pentru DC Medical.

Cum gestionăm informațiile negative

Creierul nostru este conectat la procesarea stresului legat de traumă, intrând în ceea ce se numește "luptă, zbor, îngheț" înainte de a reveni la o stare odihnitoare. Cu toate acestea, expunerea constantă la traume ne poate deraia capacitatea de a face față sănătos și ne poate împiedica capacitatea de a reveni la o stare relaxată.

”Veștile proaste întotdeauna o să le gestionăm așa cum apar. Mai întâi de toate, trebuie să le înțelegem. După ce le înțelegem avem tendința să le regândim. Nu regândim nimic. Pur și simplu ne bucurăm de ceea ce am înțeles”, a mai explicat psihologul Radu Leca.

VEDEȚI MAI MULT PE DCMEDICAL

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel