Oana Bulai: PNL încearcă să își blocheze în Parlament toate proiectele inițiate

Oana Bulai / Captură video, arhivă
Oana Bulai / Captură video, arhivă

Deputatul PSD Oana Bulai a transmis, marți, care este punctul de vedere al PSD cu privire la proiectul de lege privind comercializarea produselor comerciale, acuzând liberalii că încearcă să își blocheze în Parlament toate proiectele pe care le-au inițiat.

Printr-o postare pe Facebook, deputatul PSD Oana Bulai a transmis că deși 'PNL ar trebui ca la guvernare să pună în aplicare toate proiectele pe care le-au promis și propus în opoziție', 'astăzi, când se află la putere, PNL încearcă să își blocheze în Parlament toate proiectele pe care le-au inițiat.'

În continuare, Oana Bulai acuză că liberalii ar face acest lucru 'pentru că știu că nu le pot pune în aplicare.'

'În schimb, când PSD era la guvernare, propuneau proiecte după proiecte conștienți fiind că PSD poate să ducă la îndeplinire toate măsurile pe care Parlamentul le adoptă.', a adăugat deputatul PSD Oana Bulai. 

Astăzi, Oana Bulai a susținut 'punctul de vedere al PSD cu privire la proiectul de lege privind comercializarea produselor comerciale, o propunere legislativă care are ca obiect susţinerea accesului producătorilor români şi, în special, al producătorilor locali la marile lanţuri de retail.'

Oana Bulai: Câtă ipocrizie și bătaie de joc!

'Proiectul este inițiat de PNL, care acum vrea să îl respingă. Câtă ipocrizie și bătaie de joc!', mai acuză ea.

'În privința producătorilor români, susținerea lor ar trebui să devină o prioritate pentru a-și reveni după efectele pandemiei de Covid-19. Trebuie să începem să încurajăm producţia de bunuri de larg consum autohtonă.

România nu trebuie doar să exporte materie primă, ci să realizeze și produsele finite. Putem avea produse românești de calitate pe mesele și în casele noastre. Există soluții și pentru România.

Există modalități prin care producătorii locali, fermierii, agricultorii români să fie sprijiniți. Însă, trebuie ca și actuala guvernare să vrea acest lucru.', a mai scris Oana Bulai pe Facebook.

Reformele de la pensii, criticate de Oana Bulai

La finalul lunii mai, parlamentarul social-democrat a criticat intenția Guvernului Cîțu de a nu mai majora pensiile românilor, de a desființa pensionarea anticipată, dar și majorarea vârstei de pensionare, precum și vechimea în muncă necesară pensionării. 

„După ce anul trecut nu au majorat cu 40% pensiile românilor, acum nu doar că nu se țin de cuvânt cu calendarul creșterilor din legea pensiilor, dar ne spun că ne vom pensiona și mai târziu”, a spus deputatul social-democrat. 

Oana Bulai a subliniat că „politica economică a statului trebuie îndreptată către români, nu către alte interese”. 

Potrivit deputatul PSD, „sărăcirea populației pare că e azi noua politică de stat, iar în vreme ce unii se emoționează de la cifrele economice pe care tot ei le publică, românii nu au bani pentru cele necesare” (Citește mai mult AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel