Oana Bulai: România merită să fie membru al Spațiului Schengen

Oana Bulai: Voi face toate demersurile pentru a găsi soluții prin care statul român să nu tolereze această umilință
Oana Bulai: Voi face toate demersurile pentru a găsi soluții prin care statul român să nu tolereze această umilință

"După 15 ani de când suntem stat membru al Uniunii Europene merităm să fim tratați de către toate țările de la egal la egal, nu ca o țară de mâna a doua", precizează deputatul PSD de Neamț, Oana Bulai. 

"Îndeplinim toate condițiile de aderare, este dreptul nostru, al românilor, să fim parte din Spațiul Schengen.

Dacă Austria se va opune aderării României, ca parlamentar și ca româncă voi face toate demersurile pentru a găsi soluții prin care statul român să nu tolereze această umilință.

Dacă ei consideră că România este o țară de mâna a doua, atunci poate ar trebui ca și noi, românii, să tratăm marile companii austriece ca fiind de mâna a doua. Să renunțăm să mai cumpărăm produsele sau serviciile oferite de acestea.

Iar dacă România este o țară atât de nesigură, marile companii austriece să își continue activitatea la ele în țară, acolo unde sunt în „siguranță”, precizează Oana Bulai.

Vezi și: Aderarea României la Schengen. Eugen Tomac, de la Viena: Facem o ultimă încercare de a răsturna situația în favoarea țării noastre

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel