Oana Giurgiu a vorbit despre drumul său de la televiziune la cinematografie.
Oana Giurgiu, unul dintre cei mai curajoși producători de film din România, a vorbit, în exclusivitate pentru Spectacola, despre drumul său de la televiziune la cinematografie, dar și despre cel mai nou proiect al ei, „Spioni de ocazie”.
„Diferența este viteza cu care se desfășoară lucrurile, în filmul documentar ai mai multă vreme să răscolești, pentru subiecte ca cele pe care le-am explorat eu până acum. Eu am făcut în documentarele mele altceva decât am făcut în perioada în care făceam reportaje de televiziune. Am explorat atunci cineverite-ul, dar cred că nu am răbdare să fac documentar observational. Deși îmi iese bine să intru pe sub pielea oamenilor, însă sunt părtașă la prea multe alte proiecte, ca să îmi permit să petrec mult timp cu aceleași personaje. Poate că și televiziunea m-o fi stricat nu zic nu, dar m-a și ajutat enorm să învăț din greșeli. Ca să parafrazez pe cineva ”am un mare kilometraj la montaj și asta m-a ajutat mult”, a spus Oana Giurgiu despre trecerea de la jurnalism la film.
Oana Giurgiu a explicat și cum își alege subiectele filmelor pe care le face.
„Evident că te atrage întâi subiectul, dar pentru a fi mai mult decât o știre trebuie să cauți complexitatea subiectului. Pe mine m-au absorbit, poate prea mult, niște subiecte complexe. M-am hotărât să le documentez, atunci când mi-am dat seama că sunt puțin cunoscute. Am încercat sa umplu găuri din istoria României și mi-am dat seama că pot să ajung acolo unde istoricii nu au intrat.”, a explicat Oana Giurgiu atunci când a fost întrebată cum decide că un subiect merită să devină film sau documentar.
Cel mai nou documentar care îi poartă semnătura, „Spioni de ocazie”, a avut vizionarea anul acesta, la TIFF și Bucharest International Film Festival. Oana Giurgiu a spus când va ajunge documentarul și la publicul larg.
„Spioni de ocazie a putut fi vizionat anul acesta la TIFF în Cluj-Napoca și în premieră și în București, pe 7 septembrie, în cadrul Bucharest International Film Festival (BIFF) unde au avut loc întâlniri cu publicul și am povestit despre drumul pe care l-am parcurs pentru a finaliza acest documentar. Filmul își continuă drumul, în competiție la festivalul Astra din Sibiu și CineFest din Miskolc - Ungaria. Plănuim și niște proiecții speciale în marile orașe în luna noiembrie și sper ca pandemia să nu ne încurce planurile”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu