Oana Ioniță luptă pentru fiul ei, după divorțul de tenorul Florin Budnaru: "Se întoarce împotriva mea. E supărat pe tot, pe mine în mod special"

Sursa foto: captură video Prima TV
Sursa foto: captură video Prima TV

După zece ani de căsnicie, Oana Ioniță și tenorul Florin Budnaru au decis să o ia pe drumuri separate și au stabilit de comun acord ca domiciliul fiului lor să rămână la tată. Acum, fosta "bebelușă" de la Cronica Cârcotașilor simte că-și pierde copilul.

Publicitate

"Noi, în urma divorțului, am făcut o convenție, pe care acum o regret. A fost o decizie pe care am luat-o total greșit pentru că o conveție cu doi oameni care divorțează nu este mereu o convenție corectă. În sensul în care zici că ne punem de comun acord, dar la un moment dat lucrurile nu mai sunt chiar în acordul celuilalt - că ne înțelegem. Nu ne înțelegem dacă nu este ceva scris. Am făcut un acord scris, în care vacanțele sunt foarte clare, jumate - jumate, dar în restul timpului ne înțelegem.

Adică în funcție de programul copiilor, în funcție de programul nostru, el având spectacole, eu având ore la sală, plecări în străinătate, am zis să ne punem de acord în funcție de cum avansează situația”, a povestit Oana Ioniță în emisiunea "Agentul VIP", de la Prima TV.

"Nu mai am acces foarte mult la el"

"În urma convenției, am hotărât ca domiciliul lui să rămână la Florin. Și am zis "punem domiciliul lui Maxim la tine și domiciliul fetei la mine". (...) S-a întâmplat, nu știu cum, să nu mai am acces foarte mult la el. Și atunci am zis că această convenție ar trebui să fie atacată oarecum și am recurs la o revenire pe cale legală, astfel încât să creăm un program fix. (...) Problema e că, de 6 luni, sunt în această ordonanță prezidențială care încă nu s-a judecat”, a mai spus vedeta.

"Se întoarce împotriva mea fără să vrea"

"El, când e cu mine, este foarte bine. Încerc să-i ofer totul și să fie cât mai bine. Dar când el aude niște lucruri în afară, probabil a asistat la niște discuții.... Atunci, din dorința de a ajuta, de a susține, de a iubi, de a fi parte, de a-l susține pe tatăl lui, el cumva e responsabil în fața părintelui, să îl ajute. Și atunci se întoarce împotriva mea fără să vrea. Încerc să am foarte multă răbdare, dar e greu”, a spus Oana Ioniță.

"Nu prea își mai dorește să facă nimic, e cumva supărat pe tot, pe mine în mod special. Probabil că este supărat că l-am abandonat pe tatăl lui, că am abandonat ideea de familie. Poate se gândește la un fel de abandon. Eu îmi doresc doar să fie lângă mine și să-i ofer toată dragostea mea, să pot să fiu lângă el de fiecare dată când are nevoie. Orice copil are nevoie în viața lui de o mamă. Mama cred că e cel mai important lucru”, a explicat ea.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel