Deputatul PSD Oana Niculescu Mizil va fi judecată la Înalta Curte de Casați și Justiție pentru conflict de interese, după ce și-a angajat mama la biroul său parlamentar.
Parchetul General transmite într-un comunicat că iubita primarului sectorului 5 a solicitat încadrarea în muncă a mamei sale, Lidia Niculescu Mizil Ştefănescu, în cadrul biroului său parlamentar şi a avizat contractul individual de muncă prin care, în perioada mai 2009 - septembrie 2011, aceasta a realizat foloase materiale în cuantum de 65.697 lei.
Dosarul se va judeca la ÎCCJ.
Agenția Națională de Integritate a stabilit în septembrie 2011 că ”Oana Niculescu Mizil Ştefănescu Thme, deputat în Parlamentul României, a propus angajarea şi a avizat contractul individual de muncă privind angajarea mamei sale, Lidia Niculescu Mizil Ştefănescu, începând cu data de 29 aprilie 2009, în cadrul Biroului Parlamentar deţinut în Circumscripţia electorală nr. 42 Bucureşti, încălcând, astfel, prevederile Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu