Oana Radu a reușit să slăbească 65 de kilograme în numai câteva luni. Cântăreața de numai 23 de ani, care s-a făcut cunoscută la ''Vocea României'', mărturisește care este alimentul minune care a ajutat-o cel mai mult în procesul de slăbire.
"Mănânc multe proteine. Mănânc foarte multă carne, deşi sună ciudat, chiar mănânc foarte multă carne. Proteina te ajută să slăbeşti şi să ai o talie de viespe. Încearcă să eviţi carbohidraţii," a declarat Oana Radu în cadrul emisiunii Star Matinal.
De asemenea, artista mărturisește că a apelat chiar și la înfometare pentru a slăbi.
"Mă mai înfometez. Nu există slăbit fără înfometare, dar niciodată în viaţa mea nu am leşinat. Niciodată nu mi-a curs sânge din nas. Niciodată nu mi s-a făcut rău de când ţin regimul ăsta, de 3 ani. Mă înfometez de regulă. Să ştiţi că slăbit fără foame nu prea există," a adăugat cântăreața.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News