Oana Roman a făcut anunțul, după nenumărate speculații legate de relația cu soțul ei, Marius Elisei. Cei doi s-au separat.
"Am ezitat de zeci de ori să fac această postare! Am scris-o şi am şters-o apoi! Din păcate, o fac până la urmă! Sunt un om asumat, sincer şi transparent. Niciodată nu am fost ipocrită și nu am mimat sau pozat în fericirea perfectă, aşa cum se face pe rețelele sociale. Am o datorie faţă de publicul meu pe care nu l-am minţit niciodată. Prefer să aflați de la mine decât din zvonuri sau speculații.
În aproape 7 ani de relație am trăit împreună cu Marius momente absolut minunate și fericirea adevărată, dar am avut şi momente foarte grele în care amândoi ne-am luptat cu boala, cu lipsurile , cu grijile! Aceste încercări şi-au pus amprenta asupra noastră şi deşi am încercat şi luptat pentru familia mea, am ajuns în punctul în care între noi lucrurile nu mai funcţionează ca şi cuplu. Am decis de comun acord să ne separăm! Nu ştiu dacă pentru totdeauna, asta doar timpul va decide. Scopul nostru comun rămâne acela de a o creşte frumos pe Isabela! Cu aportul amândurora din toate punctele de vedere", a scris Oana Roman pe Facebook.
"Când părinții mei au divorțat, tata a decis să întrerupă orice fel de comunicare şi legătură cu mama, lucru care mi-a cauzat o suferință și o traumă de nedescris. Vreau ca Isabela să NU trăiască această suferință şi îmi doresc ca relaţia noastră ca părinți să rămână una civilizată și de prietenie în a putea să ne creștem în mod responsabil copilul", a mai spus vedeta.
"Marius a fost lângă mine când nu a fost nimeni, s-a implicat impecabil din punct de vedere afectiv şi fizic în creşterea Isabelei, am trăit multe lucruri frumoase şi pentru asta îl respect şi îl voi respecta toată viața mea! Îmi doresc să avem maturitatea de a face împreună ce este cel mai bine pentru acest copil minunat pe care îl avem", a mai scris vedeta.
"Relația noastră ca și cuplu nu mai funcționează bine de ceva vreme, dar relaţia noastră ca părinți trebuie să rămână impecabilă. Timpul va decide dacă lucrurile se mai pot repara sau nu între noi, dar acum amândoi ştim că această separare este unica soluție. Mi-aş dori ca presa să nu speculeze aberant, atâta timp cât cred că am fost destul de clară. Vă mulțumesc!", a scris Oana Roman.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu