Oana Roman se confruntă cu noi probleme de sănătate. Ce a pățit vedeta?
Oana Roman trece prin momente dificile din cauza problemelor de sănătate din cauza cărora a fost nevoită să stea în pat.
Vedeta a trecut în ultimii ani printr-o mare transformare, după ce a reușit să slăbească spectaculos și după ce, recent, s-a decis că trebuie să se opereze, aceasta trece prin noi probleme.
Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Instagram, Oana Roman le-a povestit urmăritorilor săi că nu se simte bine de câteva zile și nu reușește să-și revină. Acesta a completat că zace în pat, are nasul înfundat și tușește foarte tare, în ciuda tratamentului administrat care nu o ajută deloc.
Deși a crezut că este vorba despre COVID-19, Oana Roman și-a asigurat fanii că nu este vorba despre asta, pentru că testele au ieșit negative.
"Nu e COVID, însă mă simt foarte rău, stau la pat, sper să-mi revin repede, n-am mai fost răcită de câțiva ani buni", a declarat Oana Roman, pe Instagram.
În plus, din cauza acestei situații, Oana Roman s-a supărat că nu a putut ajunge la o petrecere importantă, la ziua prietenei sale, cântăreața Bella Santiago, câștigătoare X Factor.
"Astăzi trebuia să ajungem la o aniversare la care ne doream foarte mult să ajungem, astăzi trebuia să o aniversăm pe Bella Santiago, care e vecina și prietena noastră și ținem mult la ea, dar starea mea de sănătate nu-mi permite acest lucru", a mai spus ea.
În urmă cu doar câteva săptămâni, Oana Roman spunea că va suferi în luna noiembrie o operație de abdominoplastie, pentru a îndepărta surplusul de piele rămas încă de la nașterea fiicei sale, Isabela.
Mai mult, vedeta a spus că a reușit să dea jos 20 de kilograme, prin fasting (post intermitent) și proceduri estetice.
"Eu în zona abdomenului am o plasă și o operație cu o tăietură foarte mare și urâtă. Nu am voie să fac nici proceduri în acea zonă, pentru că acolo organele trebuie să stea liniștite. Eu sunt tăiată de deasupra buricului până jos, de sus în jos. Tăietura va dispărea în urma operației pe care o voi suferi, pentru că bucata respectivă de piele se taie. Și buricul e tăiat. Trebuie făcută o operație estetică un pic. O voi face la privat. În luna noiembrie sunt programată la operație. Am făcut toate analizele și un CT. Sunt pregătită!
(...) Eu am continuat să slăbesc anul acesta, deși proceduri nu mai fac din martie. Am făcut doar fasting. 16 ore nu mănânc, opt ore mănânc. Beau ceai, că mă ajută să nu-mi fie foame. Am slăbit vreo 20 de kilograme. Acum intru în măsura 42-44. Am pornit de la XXXL, măsura 50. Acum îmi iau haine măsura L. Nu vreau să am mai puțin de 70 de kilograme. Nu vreau să-mi cadă fața!", a anunțat Oana Roman, la "Xtra Night Show".
Nu e prima dată când Oana Roman nu s-a simțit bine. Tot acum câteva luni, pe contul său de socializare, fiica lui Petre Roman a dezvăluit faptul că se confruntă cu probleme de sănătate.
Vedeta a decis să meargă să își facă un set de analize, pentru că se pare că nu și le-a mai făcut de mai bine de 8 luni de zile. La câteva zile de la anunț, Oana Roman a dat vestea despre diagnostic.
"Am lipsă de fier, trebuie să iau niște suplimente cu fier. Am colesterolul un pic mărit. Mă mir, pentru că eu, nici când aveam 25 de kilograme mai mult decât am acum, nu am avut colesterolul mare niciodată.
În ceea ce privește tiroida am o mică problemă, pentru care trebuie să reiau tratamentul. Nu este nimic de îngrijorat. Eu am avut hipertiroidie, nu hipotiroidie, deci nu iau Euthyrox. M-ați întrebat ce tratament iau, dar vă sfătuiesc să mergeți la medic", a dezvăluit Oana Roman, pe Instagram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu