La patru ani de la Cununia Civilă, Oana Roman face nuntă pentru a doua oară. Motivul? Prima nu a ieșit cum și-a dorit pentru că în loc să se ocupe de pregătiri, ea a fost internată în spital.
Oana Roman va organiza pentru a doua oară petrecerea de nuntă, la patru ani după ce a spus DA în fața Stării Civile. Vedeta vrea ca de data aceasta să simtă într-adevăr distracția.
„Știi cum suntem noi femeile, că vrem ca ziua nunții să fie perfectă. La mine nu a fost chiar așa. Nu s-a întâmplat nimic rău, numai că nu am avut timp de pregătiri, întrucât am fost internată. Gândește-te că doar cu trei zile înainte mi-am scos firele. Totul a fost organizat în grabă, inclusiv rochia, care nu a ieșit așa cum mi-aș fi dorit.
De data asta chiar voi avea rochia pe care mi-o doresc. Nu e albă, are inserții bej, are dantelă, va fi foarte frumoasă și va avea croiala pe care mi-am dorit-o la rochia de mireasă. De data asta sunt pusă pe distracție, nu mai vreau să stau stresată, să așez invitați la mese, să-mi fac griji de cine știe ce se întâmplă”, a mărturisit Oana Roman pentru Viva!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu